Marele actor Adrian Titieni predă la Universitatea din Piteşti!

Universitatea din Piteşti a înfiinţat specializarea Teatru şi Artele Spectacolului, din dorinţa de a oferi tinerilor talentaţi din Argeş şi din judeţele limitrofe, şansa la un viitor artistic, dar şi la o pregătire profesională la cel mai înalt nivel, chiar dacă specializarea abia a făcut primii paşi în lumea aceasta mare şi frumoasă a teatrului, a spectacolului. Specializarea funcţionează în cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Arte, iar în acest an universitar studenţii vor învăţa la clasa marelui actor Adrian Titieni. Nu-i puţin lucru ca la Piteşti, cu o specializare în actorie foarte crudă, să vină să predea un actor de talia lui Titieni.

Născut pe 6 iunie 1963 la Bistriţa, Adrian Titieni a absolvit, în 1988, cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale”, la clasa profesorului Mircea Albulescu. În 2003, a absolvit cursurile postuniversitare de Regie și Montaj Film și TV, la aceeași universitate.

Este profesor universitar doctor, iar din anul 2012 până în 2016 a fost rector al UNATC. Cariera academică s-a împletit de minune cu cea profesională. Titieni a strălucit atât pe scenele teatrului, cât şi în faţa camerelor, în filme de mare succes.

În 2012, i s-a acordat Premiul Gopo pentru cel mai bun actor, pentru interpretarea personajului Doctorului Crișan din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții”.

A jucat la Teatrul Naţional Bucureşti, Studioul Casandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Metropolis, dar şi pe scenele teatrelor din Sibiu, Braşov, Ploieşti, Buzău, Constanţa.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea