Bazinul Olimpic din Pitești va fi gata până la sfârșitul anului!

# Robert Glință a mers să vada stadiul lucrărilor împreună cu primarul Cristian Gentea

Marele campion argeșean, Robert Glință, a venit să vadă stadiul lucrărilor de la Bazinul Olimpic, însoțit de primarul Cristian Gentea și de o echipă de specialiști.

Cristian Gentea: ”Alături de Robert Glință, campionul nostru la înot, am vizitat Bazinul Olimpic din Pitești. M-am bucurat să văd faptul că cetățeanul nostru de onoare este impresionat de modul în care se lucrează, dar și de viitoarele dotări.  Mi-au plăcut atât interesul arătat de Robert, pentru modul în care decurg lucrările în locul unde a deprins tainele natației, dar și recunoștința pe care o poartă bazinului în care a cucerit atâtea și atâtea medalii! Asigurările oferite de constructor sunt optimiste: ne apropiem cu pași repezi de finalizarea proiectului și, la sfârșit de an, Bazinul Olimpic din Pitești va fi gata! Din 2023, vom avea un bazin așa cum ne-am dorit cu toții: la standarde internaționale, ce poate găzdui oricând competiții naționale și internaționale. Cel mai important, piteștenii se vor bucura, în sfârșit, de noul lor bazin! Împreună am trecut și pe la balonul presostatic plasat lângă bazinul de înot. Aici, Robert și-a revăzut antrenorii din copilărie. Robert, mulțumiri pentru vizită! Mult succes la Mondialele din Australia! Te așteptăm în competiții și acasă, în Bazinul Olimpic din Pitești!”.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea