ÎCCJ a respins contestația la executare depusă de fostul deputat argeșean Theo Nicolescu

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondată, săptămâna trecută, contestația la executare depusă de Theodor Cătălin Nicolescu, fost deputat PNL. Decizia instanței este definitivă! Fostul parlamentar a fost condamnat în octombrie 2019 la o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru luare de mită.

La doi ani de la condamnare, Theo Nicolescu a încercat să scape de închisoare, după ce a depus pe rolul instanțelor atât o cerere de revizuire, cât și o contestație la executare. Nu a fost însă cu noroc, ambele solicitări fiind respinse de ÎCCJ în acest an.

Doar fostul deputat argeșean și un expert evaluator au fost condamnați în cauză, ceilalți inculpaţi din dosarul retrocedărilor ANRP au primit soluţii definitive de achitare. În acest dosar, procurorii DNA au dispus, în 9 aprilie 2015, trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi a patru inculpaţi care aveau calitatea de experţi evaluatori autorizaţi. Printre cei achitați de magistrații instanței supreme se află Horia Georgescu, fostul șef al Agenției Naționale de Integritate (ANI), avocatul Ingrid Mocanu sau fostul deputat Marko Attila-Gabor. În privința lui Theo Nicolescu, procurorii DNA susțineau în rechizitoriu următoarele: „În perioada 2007-2008, Nicolescu Theodor-Cătălin, care la momentul respectiv deținea funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În schimbul banilor, Nicolescu Theodor-Cătălin, prin prisma funcției și calității pe care o deținea, urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire. Ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafață de 20,5 ha, teren situat în București, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2009-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani și contravaloarea acțiunilor. Banii au fost remiși în general, în tranșe de până la 250.000 de lei, în lei și euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul”.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea