Scurt-circuite politice

# Protocolul semnat în cadrul USL se dovedeşte, cu fiecare pas făcut către alegerile locale, din ce în ce mai incomod. Dacă până acum Consiliul Judeţean era bine-mersi fieful PSD-ului, având la conducerea sa nu doar pe preşedintele Nicolescu, ci şi pe cei doi vicepreşedinţi, iată că, după 17 iunie, parteneriatul semnat între PSD şi PNL impune ca cel puţin unul dintre vicepreşedinţi să fie de dreapta.
Dacă e să ne gândim că în mod tradiţional, la conferinţele de presă, la dreapta Preşedintelui stă doamna Simona Bucura Oprescu, atunci pare lesne de imaginat care din cei doi vicepreşedinţi va rămâne în stânga.

Superstiţii legate de flori

În data de 1 Martie, Gabriel Bratu împărţea flori doamnelor şi domnişoarelor, după care îşi lua adio de la funcţia de Inspector General Şcolar.
În data de 5 Martie, Prefectul Gogu Davidescu împărţea şi el flori doamnelor şi domnişoarelor, anticipând Ziua Femeii.
A doua zi, era rândul lui Constantin Nicolescu să dea dovadă de cavalerism.  Deocamdată, atât Prefectul, cât şi Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, rămân în funcţii.
Mărţişorul a trecut. Ziua Femeii a trecut. Să nu ne grăbim însă! Urmează şi alte zile în calendar, cu semnificaţii mai mult sau mai puţin ascunse.

În comuna Berevoieşti a fost de curând semnalat un caz straniu!

Acesta a fost prezentat în cadrul conferinţei de presă din data de 7 Martie, când tânărul uneperist în vârstă de 24 de ani, pe numele său Florinel Proca, fost agent de Poliţie,  a anunţat că va candida la Primăria condusă de Fănel Proca, adică tatăl lui.
Cercetătorii spun că este vorba despre un virus ce afectează deocamdată numai cromozomul Y şi că, din fericire cazul prezentat rămâne izolat.
Urmează a se stabili dacă Proca Tatăl şi Fiul vor trebui băgaţi în carantină, înainte de a fi băgaţi în urnele de vot.

Kama-Sutra politică: azi, Mişcarea Populară

Cu ocazia Zilei Femeii, ţărăniştii argeşeni, conduşi de Iulian Prunaru şi Gheorge Dinescu, au oferit organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal un frumos cadou.
Acesta constă într-o tehnică de stimulare a erecţiei politice, fără de care penetrarea celor două Consilii, Judeţean şi Local, rămâne doar o fantasmă printre multe altele,  ce însoţesc apusul de la orele târzii de andropauză.
Tehnica cu pricina este străveche şi se pierde în negura imemorială a obiceiurilor şi tradiţiilor politice româneşti şi nu numai.
Ea înglobează toate tipurile de perversităţi respinse de morală, dar acceptate de societate şi are drept unic scop amăgirea partenerului şi atingerea propriei satisfacţii.
Tehnica propusă de ţărăniştii argeşeni partenerilor din PDL se numeşte Mişcarea Populară, iar gurile rele spun că, de fapt, cadoul făcut este exact pe invers: adică PDL a fost acela care a încercat să stimuleze PNŢ-cd  pentru a obţine o erecţie în sondaje cu 3%, suficient cât să îi permită acestuia accesul în cele două Consilii.
Vom vedea peste trei luni dacă această Mişcare a avut rezultatul scontat sau dacă, dimpotrivă, cei doi parteneri vor pune capăt frumoasei lor idile pe motiv de... nepotrivire ce caracter.
Remus Ştefan

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea