Cu o întârziere de peste un an, şoseaua de legătură dintre Topoloveni şi Autostrada Piteşti Bucureşti este aproape gata

Licitaţie mare în toamna anului 2007. Miza fiind  „REABILITAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT ÎNTRE AUTOSTRADA A1 DN7 DJ 702, TOPOLOVENI, JUD. ARGEŞ », lucrare valorând 5,5 milioane de euro. O sumă pentru care şase firme de construcţii s-au prezentat la sediul Ministerului Dezvoltării. După încheierea tuturor formalităţilor, incluzând contestaţiile de rigoare, câştigătoare a fost declarată firma Chirulli Andrea Impresa Individuale, lider al Asociaţiei Chirulli Andrea Impresa Individuale/ SC Scaviter. În data de 2 februarie 2008 este semnat contractul de finanţare. Proiectul a cuprins realizarea unui drum nou de legătură între DN7 şi Autostrada A1, în dreptul localităţii Topoloveni. Lucrarea presupune şi realizarea unei traversări noi peste râul Argeş. Lucrurile, la prima vedere, au fost destul de bine puse la punct, un mare avantaj constituindu-l faptul că drumul nou construit prevăzut în proiect a fost suprapus unuia mai vechi, pe ambele maluri ale râului Argeş, nefiind nevoie să se facă exproprieri – proceduri adesea greoaie şi mari consumatoare de timp. Cu toate acestea, constructorul – deşi s-a mişcat destul de rapid pe faza de turnare a stratului asfaltic – încă nu a finalizat construcţia podului. Iar întârzierea înregistrată este una destul de mare, dacă ţinem cont că în contractul de finanţare a fost trecut ca termen de finalizare a lucrărilor - 18 luni de la semnare. Adică inaugurarea întregii lucrări trebuia făcută... acum un an, pe vremea aceasta. Desigur, au fost obţinute amânări pentru termenul de finalizare, amânări care au dus, într-un final, şi la necesitatea vopsirii panoului de publicitate obligatorie cerut de standardele UE pentru lucrări ce includ finanţări europene. Iată, în imaginea alăturată, cum arată acesta.
Întrebat despre stadiul lucrărilor, primarul de la Topoloveni - Dl. Gheorghe Boţârcă ne-a spus că prevede luna august ca dată de punere în funcţiune a obiectivului.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea