Tineretul Naţional Liberal: mediul rural este o resursă neexploatată a economiei româneşti

Tineretul Naţional Liberal consideră că mediul rural poate fi o resursă importantă de dezvoltare economică a României. În acest sens, tinerii liberali au dezvoltat în cadrul structurii naţionale, TNL Rural, organizaţie dedicată proiectelor de dezvoltare rurală.
La acest sfârşit de săptămână, la Palatul Parlamentului a avut loc Conferinţa de alegeri a Biroului Executiv Naţional al TNL Rural, în urma căreia Cornel Constantin Poteraşu a fost ales preşedinte, iar Cristian Ancuţa, secretar general. Argeşul a reuşit să-şi impună un candidat propriu în acest for de conducere, în persoana lui Valentin Mocanu, preşedinte TNL Bughea de Sus. La eveniment au fost invitaţi membri din conducerea BPN al TNL, deputatul Gigel Stirbu, reprezentanţi ai Comisiei de Agricultură a TNL şi reprezentanţi ai departamentului de comunicare al TNL.
În cadrul acestei şedinţe, tinerii liberali au adoptat rezoluţia „Să redăm tinerilor România rurală”, rezoluţie ce se bazează pe realităţile şi necesităţile ţării din acest moment şi aduce o rezolvare a problemelor existente.
Astfel, tinerii liberarli îşi concentrează atenţia pe probleme precum nivelul scăzut de trai al locuitorilor din mediul rural, care generează exodul majorităţii tinerilor din mediul rural spre mediul urban şi apoi spre pieţele externe de muncă, depopularea mediului rural şi implicit a ţării şi creşterea incidentei abandonului şcolar în rândul tinerilor.
TNL Rural propune reducerea decalajului între mediul rural şi cel urban prin educarea şi formarea tinerilor din mediul rural. De asemenea, aceştia trebuie încurajaţi să se implice în administraţia locală, putând contribui astfel la îmbunătăţirea condiţiilor de trai din acest mediu.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea