Ziua Internaţională a Francofoniei - sărbătorită la Biblioteca Judeţeană Argeș

 

La data de 20 martie, în fiecare an, se celebrează, în întreaga lume, Ziua Internațională a Francofoniei.

Termenul ”francofonie” a fost introdus în anul 1880, când geograful francez Onésime Reclus l-a folosit pentru a desemna totalitatea persoanelor și a țărilor vorbitoare de limbă franceză. Înființarea Francofoniei instituționale se datorează inițiativelor ce au aparținut lui Léopold Sédar Senghor (Senegal), Habib Bourguiba (Tunisia), Hamani Diori (Niger) și prințului Norodom Sihanouk (Cambodgia). Aceștia au identificat în factorul lingvistic un potențial important de dezvoltare pentru societățile lor, dar și pentru dialogul intercultural.

Francofonia are patru mari obiective: promovarea limbii franceze şi a diversităţii culturale şi lingvistice; promovarea păcii, a democraţiei şi a drepturilor omului; susţinerea educaţiei, formării, învăţământului superior şi cercetării; dezvoltarea cooperării în serviciul dezvoltării durabile şi a solidarităţii.

În calitatea sa de membru cu drepturi depline al OIF din 1993, România se alătură statelor care sărbătoresc Ziua Internațională a Francofoniei.

Asociația Internațională a Regiunilor Francofone (AIRF) a fost creată în 2002 la Lyon (Franța) de 3 regiuni francofone din Mali (Tombuctu), Maroc (Rabat-Zemmour-Zaer) și Franța (Rhone-Alpes). AIRF are ca scop încurajarea francofoniei teritoriale, participând în mod concret la dezvoltarea unui spațiu francofon care să respecte diversitatea, solidaritatea și prosperitatea. Județul Argeș a devenit membru al AIRF din anul 2003.

Cu acest prilej, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș, organizează, luni, 20 martie 2023, o manifestare cultural-educativă cu tema ”Cultura franceză - o cultură a dialogului”, care cuprinde:

- Francofonia, o poartă spre cunoaștere – Roxana Stoenescu, Director Executiv Direcția Cultură, Turism și Tineret, Consiliul Județean Argeș;

- Dialoguri despre cultura și civilizația francofonă – Dana Popescu, realizatoare Antena 3 CNN Pitești.

Evenimentul este completat de posibilitatea vizitării unor expoziții deosebite:

- Voyage, voyage – expoziție cu imagini interbelice din Franța, Monaco, Luxemburg, Elveția, Belgia, realizată din facsimile ale cărților poștale vechi din fondul Colecțiilor Speciale;

- J’aime la France – expoziție de documente, din colecțiile bibliotecii, despre spațiile și locurile care aparțin spațiului francofon;

- Influența iluminismului francez în formarea caracterului revoluționar al lui C.D. Aricescu – expoziție de documente realizată cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea istoricului argeșean;

- Pasiune, creație și artă – expoziție de artă decorativă realizată de artista Rodica Venera Mihalache, ce combină elemente tradiționale marocane cu cele românești.

Manifestarea are drept scop promovarea imaginii României, bogăția sa culturală și contribuția sa în reflectarea valorilor francofone.

 


Adrian Coman, bibliotecar, Compartimenul ~ Evenimente Culturale și Editoriale

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea