Ziua Internațională a Poeziei, sărbătorită la Biblioteca Județeană Argeș

Ziua Internațională a Poeziei este sărbătorită, în întreaga lume, pe data de 21 martie. Declarată de UNESCO, începând cu anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii creativi în sfera poetică din întreaga lume contribuie la rafinarea cunoașterii și sensibilității universale, aceasta urmărește să susțină creația poetică și să promoveze poezia ca artă deschisă.

Cu acest prilej, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș a organizat simpozionul intitulat ”Poezia - vorbe pentru suflet”. La această activitate au participat elevi ai Școlii Gimaziale Hârsești, sub îndrumarea profesoarei Loredana Costache - directorul Căminului Cultural al comunei Hârsești.

 

Invitații evenimentului au fost poeții Magda Grigore și Constantin Vărășcanu. Aceștia au făcut o scurtă istorie a poeziei, punctând importanța poeziei în viața noastră, iar mai apoi au recitat din lirica proprie, au depănat amintiri legate de aventura personală cu poezia și au dialogat cu participanții. Întâlnirea a fost moderată de Marius Motreanu, bibliotecar în cadrul Compartimentului Evenimente Culturale și Editoriale, care a organizat o mică expoziție de carte, cu operele poeților argeșeni și naționali.

 

Invitata specială a fost tânăra artistă Ilinca Din, elevă la Colegiului Național ”I.C. Brătianu” din Pitești și, totodată, a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, care a interpretat vocal și la nai, piese emoționante încântând și emoționând pe deplin auditoriul. Ziua Internațională a Poeziei este un prilej de a reînvia tradiția recitalurilor de versuri și de a sărbători literatura, în toate formele ei.

Adrian Coman, bibliotecar, Compartimentul - Evenimente Culturale și Editoriale

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea