Expoziția absolvenților Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești

 

Galeria Națională de Artă Naivă a Muzeului Județean Argeș găzduiește, începând din 9 iunie 2023, expoziția absolvenților Liceului de Arte ”Dinu Lipatti” din Pitești. Profesorii coordonatori ai acestei generații sunt Emanuel Fleancu, Daniel Predut și Marius Ivanovici.

”Mă simt bine aici, în mijlocul dumneavoastră. Consiliul Județean sprijină genul acesta de activități. Nu am cum să uit faptul că ori de câte ori am apelat la bunăvoința celor de la Liceul de Artă au ieșit lucruri frumoase, așa cum a fost la Spitalul de Pediatrie sau Baza Nautică Bascov-Budeasa. Sunt convins că cea mai mare parte dintre dumneavoastră veți deveni un nume în zona dvs de activitate. Vă urez multă sănătate, inspirație, putere de muncă” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

”Sunt tare emoționat. I-am văzut de când erau mici. S-au dezvoltat, au devenit maturi, artiști și astăzi vedeți rezultatul muncii lor și mă bucur foarte mult că este atât de multă lume aici pentru a le aprecia munca la adevărata lor valoare” – Romu Vlădău, director Liceul ”Dinu Lipatti”.

”Este o zi importantă pentru că acești elevi au muncit un an de zile la Lucrarea de Atestat, în care au încropit tot ceea ce au învățat în trei ani, toate elementele de tehnică și de limbaj artistic învățate la Liceul de Artă” – Daniel Preduț, artist plastic, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Pitești.

”Au fost patru ani minunați. Le mulțumesc tuturor copiilor, dar mai ales copiilor mei de la grafică” – Emanuel Fleancu, profesor Liceul ”Dinu Lipatti”.

”Au fost patru ani minunați în care am învățat foarte multe, în care am legat multe prietenii și mă bucur enorm că sunt atât de mulți oameni alături de mine. Le mulțumesc foarte mult profesorilor, de la care am învățat foarte mult și au pus bazele persoanelor care suntem astăzi din punct de vedere artistic și nu numai”- Laura Tudose, absolventă.

”A fost o perioadă de excepție, plini de experiențe, de încercări dar și de reușite. Sunt foarte mândră și sunt siguri că toți copiii de aici sunt foarte mândri. Voi recomanda toată viața tuturor celor vor să își urmeze visul să vină la Liceul de Artă” - Ioana Vlădău, absolventă.

”Oricând vom colabora, așa cum am făcut-o și până acum. Sunt convins, din ceea ce văd, că într-un viitor foarte apropiat, vom participa la expoziții ale absolvenților de astăzi” - Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.

Expoziția poate fi vizitată în fiecare zi a săptămânii, între orele 09.00 – 19.00, timp de două săptămâni, la Muzeul Județean Argeș.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea