Expoziție de Fotografie la Biblioteca Județeană Argeș. Dan Mihalcea ne arată „Cum respiră pământul”

 

Luna iulie începe, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, cu o expoziție de fotografie spectaculoasă, a artistului și regizorului Dan Mihalcea.

Astfel, luni, 3 iulie, la ora 13:00, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș își deschide porțile pentru iubitorii de fotografie, la vernisajul expoziției ”Cum respiră pământul”, a artistului-fotograf Dan Mihalcea, moderatoarea evenimentului fiind poeta și realizatoarea TV, Denisa Popescu.

 

Expoziția itinerantă de fotografie ”Cum respiră pământul” este alcătuită din 20 de fotografii, pe care regizorul Dan Mihalcea le-a realizat la Vulcanii Noroioși, la Pâclele Mici, din Județul Buzău.

«Vulcanii Noroioși reprezintă un subiect al meu de mult timp. Am fost de patru ori la Vulcanii Noroioși să scot aceste fotografii, interesant este că, de câte ori te duci la Vulcanii Noroioși, vulcanii ți se dezăluie de fiecare dată altfel, ca o femeie frumoasă, de câte ori o vezi, e altfel, în fiecare dimineață e într-un fel, seara e în alt fel, la prânz e în alt fel.» - a declarat Dan Mihalcea.

În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie, Ziua Planetei Pământ, o sărbătoare care atrage atenția asupra efectelor poluării și degradării mediului înconjurător, pentru conservarea naturii și pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș susține demersul regizorului Dan Mihalcea, prin care atrage atenția asupra contaminării mediului cu materiale care pot să influențeze negativ funcția naturală a ecosistemelor.

«Intenționat nu am pus niciun semn de punctuație la finalul titlului, pentru ca fiecare privitor să îl pună pe cel care simte că se potrivește cel mai bine din punctul lui de vedere. Poate să fie semnul întrebării, poate să fie semnul exclamării, poate să rămână așa, fără, sau poate să fie cu virgulă după primul cuvânt și, la fel, pot să existe două posibilități cu semnele de punctuație aduse în discuție. Fiecare variantă are altă semnificație, pe care privitorul o poate descoperi», ne-a mărturisit Dan Mihalcea.

Cine este Dan Mihalcea

Născut la Râmnicu-Vâlcea, în prezent stabilit la București, Dan Mihalcea este absolvent al Facultății de Arte din cadrul Universității ”Hyperion” din București, specializarea Regie de Film și Televiziune, unde a obținut și diploma de master în domeniul Cinematografie și Media, programul de studii Dramaturgie Cinematografică, Scenaristică de film și televiziune. Actualmente este doctorand, în anul II la Cinematografie și Media la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din 1995 până în prezent, a lucrat în diferite proiecte artistice și pe mai multe poziții în sistemul TV: regizor artistic, regizor de montaj, director de imagine, operator de imagine, realizator de film documentar, editor de montaj, fotograf pentru produs, catalog și eveniment. În prezent, este angajat pe poziția de videojurnalist în cadrul Agenției Naționale de Presă ”Agerpres”. Regizorul Dan Mihalcea este laureatul câtorva festivaluri internaționale și naționale de film documentar. El este autorul lucrărilor care fac obiectul Expoziției itinerante de fotografie religioasă Canonicon, care a fost vernisată în 12 orașe din România în perioada 2012-2014 în galerii de artă, în muzee de artă și de istorie, în biblioteci județene și centre de cultură. În București, expoziția a fost vernisată la Institutul Cultural Român în 2014.

Expoziția va rămâne expusă pe simeze, în holul central al instituției, până în data de 31 iulie 2023 și poate fi vizitată zilnic.

ADRIAN COMAN

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea