Unităţile de învăţământ din Ştefăneşti, aduse la standarde europene

# Dorin Bărbuceanu, primarul orașului: ”O societate prosperă nu se poate baza decât pe un  învăţământ de calitate” Fiind cadru didactic, primarul oraşului Ştefăneşti, Dorin Bărbuceanu, a considerat că ”o societate prosperă nu se poate baza decât pe un  învăţământ de calitate”. Mandatul 2008 – 2012 a însemnat un dublu sistem de investiţii, în continuarea proiectelor  care în 2007 – 2008 au fost începute prin efectuarea de lucrări noi. Începând cu anul 2007, la nivelul României s-a derulat un program pe fonduri guvernamentale de construire a 80 de campusuri şcolare, asta însemnând, pe lângă o şcoală de artă şi meserii, şi realizarea unor edifiicii obiective. Primarul Bărbuceanu a reuşit să acceseze unul din aceste proiecte şi pentru oraşul Ştefăneşti. În anul 2008 a fost perioada de licitaţie şi adjudecarea licitaţiei, primindu-se prima parte de finanţare de 20 miliarde lei vechi cu care cele două obiective, respectiv Şcoala Generală nr.2 şi Grup Şcolar Ştefăneşti, actualmente Liceul Tehnologic Dinu Brătianu Ştefăneşti, au fost introduse în reabilitare completă, modernizându-se fiecare sală în parte, inclusiv cu bănci şi alte dotări necesare. Tot în anul 2008 au fost puse bazele a încă trei obiective:
- o grădiniţă cu program prelungit care a fost finanţată din bugetul local, finanţare destul de consistentă, care are 4 săli de clasă în care pot să-şi desfăşoare activitatea 100 de elevi de vârstă preşcolară, o grădiniţă absolut necesară populaţiei din Ştefăneşti. Grădiniţa a fost dotată la standarde europene, fiind foarte apreciată şi căutată de mulţi cetăţeni din oraş.
- Construirea atelierelor şcolare pentru Liceul Tehnologic Dinu Brătianu Ştefăneşti, obiectiv ce a fost realizat la sfârşitul anului 2009, perioadă în care a reuşit să se primească şi diferenţa de 20 miliarde lei vechi din programul guvernamental.
- Sala de sport, obiectiv ce a început tot în anul 2009, după primirea diferenţei de bani de la guvern.

Întrucât schimbarea guvernelor precum și lipsa de bani la nivel naţional a făcut ca acest obiectiv să nu mai fie finanţat până la capăt prin programul guvernamental de finanţare, a fost  pus în dezbaterea Consiliului Local.  S-a ajuns la concluzia că  proiectul trebuie finalizat, motiv pentru care diferenţa de bani necesară terminării investiţiei a fost alocată din bugetul local, iar acest lucru a făcut ca, la finele anului 2011, sala de sport să fie dată în folosinţă unităţilor de învăţământ.
Acestă sală este ultramodernă, având 1000 mp în care pot fi practicate toate categoriile de sport la cele mai ridicate nivele. La iniţiativa primarului Dorin Bărbuceanu s-a luat hotărârea de consiliu ca  acest edificiu să se adreseze şi comunităţii, mai ales că o parte din banii care au fost investiţi au provinit de la această comunitate.
Un alt proiect ce a fost accesat prin programul guvernamental este baza sportivă de la Goleşti, proiectul fiind eligibil, publicat şi în Monitorul Oficial cu tot cu finanţare, dar până în momentul de faţă nu s-a primit niciun leu.  Fapt ce l-a determinat pe edilul localităţii - împreună cu Consiliul Local – să constate că nu este bine să-l abandoneze şi a continuat, de când a accesat programul, să-l finanţeze din bugetul local. În acest moment, deja sunt construite vestiarele, grupurile sanitare, urmând să se realizeze partea finală, respectiv terenul propriu-zis şi tribunele.  Potrivit domnului primar, acest obiectiv va fi finalizat în cel mult doi ani de zile. ”Aceste investiţii, respectiv baza sportivă şi sala de sport, vor aduce oraşului Ştefăneşti condiţii optime pentru recreere, pentru că, orice cetăţean, indiferent de vârsta pe care o are, în afară de apă, canalizare, drumuri şi alte obiective de investiţii, are nevoie şi de locuri de recreere şi agrement.” – ne-a declarat domnul primar Tot în acest context, la Şcoala Generală nr.1 există o grădiniţă care funcţionează într-un lăcaş construit de cel puţin 100 de ani, lăcaş pentru care, în fiecare an, se alocau sume importante pentru întreţinere. Astfel, Dorin Bărbuceanu a considerat că este bine să intervină şi la această unitate de învăţământ printr-o accesare de fonduri guvernamentale completate cu surse de la bugetul local. A demolat vechea clădire şi a construit o grădiniţă nouă, modernă, ce întruneşte standardele europene pe care a completat-o cu un parc de joacă pentru copii şi o intrare modernă a şcolii.
Singurele şcoli, din Ştefăneşti care nu au ”suferit” o modernizare generală sunt şcolile din Enculeşti, Izvorani şi Ştefăneşti Vale, pentru că acestea în viitor vor trebui să se desfinţeze datorită lipsei de elevi.  Și în aceste şcoli s-a investit în amenajarea spaţilor specifice copiilor preşcolari, în locuri de joacă pentru că în aceste unităţi va rămâne  sistemul de învăţământ preşcolar.
Dorin Bărbuceanu a considerat că învăţământul nu poate fi separat de cultură şi a continuat să investească într-un lăcaş pentru desfăşurarea activităţilor culturale, şi anume în Casa de Cultură Ştefăneşti, încât ea să devină propice nu doar pentru desfăşurarea activităţilor din cadrul şcolilor din Ştefăneşti ci şi pentru desfăşurarea multiplelor acţiuni culturale la nivel de judeţ, mai ales în perioada iernii, pentru că sunt puţine spaţii propice desfăşurărilor de astfel de acţiuni culturale. Sunt puţine pentru că nu oferă mediul şi încălzirea necesară, ba mai mult unele au nişte costuri pe care organizatorii nu le pot suporta, însă, edilul localităţii din Ştefăneşti a pus la dispoziţie întotdeauna spaţiul fără a percepe vreo taxă.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea