Alianţa pentru Argeş şi Muscel a organizat o petrecere de Ziua Tineretului

Luni seara, Alianţa pentru Argeş şi Muscel a organizat o petrecere cu ocazia Zilei Tineretului la clubul Ilusion din Piteşti. La petrecere au fost prezenţi peste 500 de tineri din judeţ. Mircea Andrei, Cătălin Teodorescu, Daniel Dragomir şi Florin Frătică au organizat acest eveniment, la care s-au distrat alături de tineri până târziu în noapte. „Am organizat astăzi o petrecere pentru tineri. Am fost şi noi alături de ei şi ne simţim bine pentru că şi ei se simt bine alături de noi şi asta este cea mai mare bucurie. Noi am susţinut şi vom susţine întotdeauna tinerii, vom fi alături de ei, pentru că au nevoie de sprijinul nostru şi ei sunt viitorul nostru, viitorul acestei ţări.“, a spus Cătălin Teodorescu. Daniel Dragomir a oferit câte o şampanie tuturor celor care îşi sărbătoreau onomastica în prima săptămână a lunii mai, mergând personal la fiecare sărbătorit pentru a-l felicita.  Primarul Florin Frătică le-a făcut şi o surpriză tinerilor şi a invitat trupa “de la Fun” din Câmpulung, alături de care a urcat pe scenă şi a cântat o melodie.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea