Legea pentru reducerea vârstei standard de pensionare pentru argeșenii din zona Pitești-Bradu a fost promulgată!

 

Așa cum v-am informat, Camera Deputaților a adoptat PL-x nr. 155/2023 pentru modificarea art. 65, alin. (5), din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.

Legea, care îi vizează și pe argeșenii din zona Pitești-Bradu, a fost promulgată!

Este vorba despre Legea 212/2023 promulgată prin decretul 989/2023.

 

Simona Bucura Oprescu, deputat PSD: ”Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea art. 65 alin. (5) din Legea 263/2010 în vederea reducerii vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia.

 

Legea include și un amendament pe care l-am formulat împreună cu colegii mei deputați de Argeș Pavelescu Nicolae, Nicolae Georgescu și Remus Mihalcea, amendament adoptat prin care Piteștiul și o zonă de 8 km în jurul platformei Arpechim (circular) au fost incluse pe lista zonelor în care se poate ieși la pensie mai devreme cu doi ani fără penalizare.

Concret, legea promulgată prevede că «pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani,fără penalizare,persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă – pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat» – din cauza prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, extracţiei, preparării și arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, extracţia şi prepararea minereurilor cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, cianuri, pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic.”.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea