Fundația Leul Albastru crește competențele de acordare a primului ajutor în comunitățile argeșene

 

# 200 de elevi de liceu și din comunități rurale dezavantajate vor învăța să acorde primul ajutor și măsuri de auto-ajutorare în situații de urgență în cadrul proiectului Fii EROU în comunitatea ta! # Proiectul este derulat de Fundația Leul Albastru, în perioada iulie – decembrie 2023, cu sprijinul Fundației Orange # Valoarea totală a proiectului este 51.000 lei.

Pitești, 11.07.2023 iulie. Fundația Leul Albastru anunță lansarea proiectului ”Fii EROU în comunitatea ta!”, menit să trezească spiritul civic în comunitatea argeșeană. Proiectul se va desfășura în perioada iulie-decembrie 2023, cu sprijinul financiar al Fundației Orange.

 

Scopul proiectului este creșterea nivelului de competențe de acordare a primului ajutor și de auto-ajutorare în situații de urgență medicală prin organizarea cursurilor de prim ajutor pentru un grup de 200 de persoane cu vârsta de peste 14 ani de la Colegiul Național ”Ion C. Brătianu”, Colegiul Național ”Zinca Golescu”, Colegiul Național ”Alexandru Odobescu”, dar și din comunitățile rurale dezavantajate Bradu, Oarja și Căteasca.

 

Având în vedere că primul ajutor acordat în situații critice până la sosirea echipajului specializat mărește considerabil șansele de supraviețuire în cazurile de stop cardio-respirator, dar mai puțin de 1% din populație știe să îl acorde, ne-am propus să facilităm accesul la cursuri de prim ajutor susținute de traineri acreditați. Proiectul este structurat în două etape principale: organizarea cursurilor de acordare a primului ajutor pentru cei 200 de participanți din medii liceale și medii defavorizate și organizarea unor campanii de informare și conștientizare cu privire la ocrotirea sănătății ca drept fundamental, la necesitatea pregătirii unui rucsac de supraviețuire în caz de calamități (cutremure, inundații). Cursurile de de prim ajutor presupun dobândirea cunoștințelor teoretice, dar și a abilităților practice necesare pentru a executa corect manevrele de resuscitare, întrucât cei care se înscriu la curs vor exersa manevrele sub îndrumarea trainerilor acreditați. Absolvenții cursului vor putea deveni voluntari, având posibilitatea de a interveni în situații de urgență medicală în spațiul public până la sosirea ambulanței.

Formarea tinerilor va veni în sprijinul Serviciului Județean de Ambulanță, care este suprasolicitat, dar și al comunității, persoanelor din medii dezavantajate, unde accesul este de multe ori îngreunat. Astfel, proiectul încearcă soluționarea problemelor cu care se confruntă persoanele vulnerabile din mediul rural, prin creșterea accesului la serviciile de sănătate de urgență și a competențelor de acordare a primului ajutor.

Fundația Leul Albastru este o fundație înființată în anul 2011, având drept scop sprijinirea grupurilor vulnerabile prin oferirea gratuită de servicii sociale, educaționale și îndrumare medicală în vederea îmbunătățirii calității vieții acestora. Susține optimizarea, promovarea și stimularea învățării pe tot parcursul vieții, în sensul că aceasta realizează activități de interes general și comunitar cu scopul continuării studiilor, a prevenirii abandonului școlar și a reducerii părăsirii timpurii a școlii. Pentru detalii, vizitaţi https://www.leulalbastru.ro

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundaţia Orange a investit peste 6 milioane de euro în cadrul programelor sale ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială. Pentru detalii, vizitaţi www.fundatiaorange.ro.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea