Popești - documentație pentru panouri fotovoltaice, pentru dotarea unei școli și pentru asfaltarea de drumuri locale

 

Panourile fotovoltaice, soluția viitorului pentru energia verde, prezintă interes și pentru autoritățile din comuna Popești, mai ales în vederea scăderii costurilor cu energia electrică. La nivel local se află în lucru un proiect ce prevede montarea de panouri solare pe mai multe clădiri publice din comună. Este vorba despre localul fostei școli din satul Popești, Primăria Popești și Școala Gimnazială ”Victor Țârcovnicu” Slobozia. Potrivit proiectului, în cazul celor două unități școlare, instalații fotovoltaice ar urma să fie amplasate și în curtea imobilelor. Momentan se lucrează la documentație, solicitarea de finanțare urmând să fie depusă în cadrul PNRR.

 

Tot prin programul cu finanțare externă va fi dotată și școala din comună. ”Dotările incluse în proiect prevăd mobilier nou, materiale didactice pentru elevi și profesori, precum și echipamente pentru dotarea laboratoarelor. Principalul beneficiar este Școala Gimnazială ”Victor Țârcovnicu” Slobozia, iar finanțarea a fost aprobată în cadrul Componentei C 15 - Educație a PNRR”, declară primarul Ion Mihai pentru viatasatului.ro.

 

În altă ordine de idei, în cursul lunii iunie a avut loc o nouă licitație pentru atribuirea lucrărilor din proiectul derulat prin Programul ”Anghel Saligny”. Proiectul se referă la modernizarea prin asfaltare a mai multor străzi din comună, câte una în fiecare sat. Un alt proiect al Primăriei Popești, finanțat tot prin programul guvernamental, se află în faza de avizare a lucrărilor. Scopul acestuia este de a reloca conductele de alimentare cu apă de pe traseul DJ 504, drum care face legătura cu județul Teleorman.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea