Primăria Băbana este una dintre cele patru primării care au accesat, în Argeș, programul ”Rabla Local”

 

Primăria Băbana, alături de Primăria Pitești, Primăria Căldăraru și Primăria Valea Mare Pravăț s-a implicat în „Programul Rabla Local”, derulat de Administrația Fondului de Mediu, astfel că cetățenii din comună care dețin o mașină mai veche de 15 ani pot primi 3.000 de lei pentru casarea vehiculului, fără să fie obligați să cumpere o mașină nouă. 2.400 de lei din această sumă vor fi suportați de către AFM, iar 600 de lei de către Primărie.

 

„Avem disponibili 18.000 de lei din fondul de rezervă pentru acest program, ceea ce înseamnă că pot fi date la casare 30 de mașini înregistrate în evidențele fiscale ale UAT Băbana..”, anunță Bebe Ivan. Deja s-au înregistrat cereri.

 

Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este înregistrat în evidențele fiscale ale UAT-ului participant la program;

b) la data participării în Program are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;

c) are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară;

d) conține componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).

O nouă investiție este în plină derulare în comuna Băbana. Este vorba de obiectivul ,,Reabilitare conductă aducțiune apă potabilă stația Trivale - Băbana.

„Lucrările costau în înlocuirea conductei vechi, deoarece aceasta este extrem de uzată, având o vechime de peste 50 de ani. Investiția este finanțata de către Consiliul Județean Argeș cu suma de 320 mii lei, precum și din bugetul local. Conducta va fi înlocuită pe o lungime de 3,2 km.”, precizează, pentru viata satului, primarul Bebe Ivan.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea