Ziua Comunei Băbana. Locuitorii vor beneficia de picnic gratuit

Picnic gratis, joi, 20 iulie, pentru locuitorii din comuna Băbana la Târgul de Sf. Ilie. Va fi mare sărbătoare în comuna din apropierea Piteștiului, informează primarul Bebe Ivan.

După o pauză de 2 ani, cauzată de pandemie, se reia  Sărbătoare de Sfântul Ilie și Ziua Comunei Băbana. Programul zilei începe dimineața, de la ora 9:00, cu o slujbă la marea sărbătoare a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, la Troița din satul Groși.

După amiază sărbătoarea continuă în zona de picnic, care a fost construită și amenajată cu fonduri europene în urmă cu câțiva ani. Programul va fi prezentat de jurnalistul Constantin Pașol de la Radio România.

De la ora 17:00 va avea loc un concurs de șah, după care vor fi premiate cuplurilor longevive și decernarea unui titlu de cetățean de onoare, premierea elevilor cu cele mai bune rezultate școlare în anul școlar recent încheiat, dar și acordarea unor diplome de excelență oamenilor de afaceri de pe raza localității. Printre aceștia aflându-se și două familii româno-italiene.

Evident că nu lipsesc muzica și voia bună, primarul Bebe Ivan fiind recunoscut pentru petrecerile cu ștaif pe care le organizează. Pe scena special amenajată vor urca, rând pe rând, formații artistice locale dar și nume cunoscute ale muzicii de petrecere la țară. Programul artistic va fi susținut de formația Cristian Gușatu.

Va fi oferit și un picnic gratuit locuitorilor comunei începând cu ora 19:00. Sărbătoarea câmpenească de la Băbana se va încheia aproape de miezul nopții. Programul artistic și picnicul sunt oferite numai din sponsorizări, informează conducerea Primăriei Băbana.

Localitatea Băbana a împlinit în luna ianuarie 453 de ani de la prima atestare documentară, fiind atestată la 14 ianuarie 1570.

Actualmente localitatea argeșeană, situată la numai 15 kilometri vest de municipiul Pitești, are 3.210 locuitori, după ultimul recensământ, în creștere cu peste 500, fiind acum comună de gradul al II-lea.

La mulți ani, Băbana și locuitorilor săi!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea