Campanie de denigrare a opoziţiei pe bani publici

# Iată la ce muncește deputatul Drăghici, angrenând, pentru elaborarea răspunsului, două ministere. # Victor Suhan, director general Hidroserv Curtea de Argeș: ”Puteam să îi explic eu, nu era nevoie să fie ascultat de Parlament și să pună la muncă două ministere” # Victor Suhan, director general Hidroserv Curtea de Argeș: . ”Dacă domnul Drăghici va solicita amplasarea de bannere pentru propria campanie electorală, îl așteptăm cu drag”. Se vede treaba că deputatul de Argeș Mircea Drăghici nu își pierde vremea cu nimicuri cum ar fi elaborarea de legi sau alte chestii mărunte. De altfel, că tot veni vorba, din cele 17 inițiative legislative la care s-a înhămat în cei patru ani de mandat, deputatului Drăghici niciuna nu i-a fost cu  noroc, toate fiind respinse, retrase sau la comisii. Lovitură de teatru însă, ultima interpelare depusă de domnul deputat vine să facă lumină într-o chestiune de importanță națională, în care, dată fiind funcția interpelantului, au trebuit să se implice și două ministere. Lucrurile s-au lămurit ulterior, numai că, între timp, a căzut și guvernul. Vă rugăm să citiți cu atenție denumirea interpelării și să vedeți, stimați cititori, cât de bine se potrivește acum. Mult mai bine decât în conjunctura în care a fost formulată. ”Campanie de denigrare a opoziției pe bani publici” este cel mai inspirat titlu pe care îl putea găsi domnul deputat, titlu care nu face altceva decât să ilustreze realitatea. Pentru că domnul deputat este plătit din bani publici, ministerele așijderea. Iar campania de denigrare a opoziției, (actualmente reprezentată de PDL şi asociaţii) pe care o face dânsul, costă!...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Victor Suhan, director general Hidroserv Curtea de Argeș: ”Îmi pare rău că domnul deputat Drăghici nu m-a contactat personal, puteam să îi explic eu, nu era nevoie să fie ascultat de Parlament și să pună la muncă două ministere. Noi închiriem utilajele cu pricina tuturor celor care le solicită. Eu, în calitate de director general, trebuie să fac profit, și am dispus închirierea acestor utilaje tuturor celor care le solicită și, desigur, celor care plătesc. Am închiriat și Primăriei Curtea de Argeș, unde primarul are, spre exemplu, altă culoare politică. Închiriem la persoane fizice, la biserici. Eu trebuie să fac profit, nu mă interesează culoarea bannerelor. Dacă domnul Drăghici va solicita amplasarea de bannere pentru propria campanie electorală, îl așteptăm cu drag și promit că îl vom servi cu maximă promtitudine.”
Alex SILVESTRU

 

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea