Un weekend plin de bucurii pentru primarul Pendiuc

# Aglomerație fără precedent la Simfonia Lalelelor și căderea guvernului PDL. Întâmplarea a făcut ca în ziua în care începea la Pitești cea de-a 35-a ediție a Simfoniei Lalelelor, la București să se consume ultimul act al guvernului Ungureanu, căzut victim moțiunii depuse de către Uniunea Social Liberală. Cele două evenimente nu aveau cum să nu-l bucure pe primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, deși spune că a fost mult mai interesat de Simfonie decât de politică. Chiar și așa, este limpede că faptul că partidul său ajunge din nou la putere nu poate fi decât o veste bună pentru Tudor Pendiuc.

Simfonia lalelelor a adus profit municipalității

Primarul Piteștiului s-a declarat foarte mulțumit de modul în care s-a desfășurat cea de-a 35-a ediție a Simfoniei Lalelelor.  Astfel, edilul apreciază că în weekendul trecut s-a înregistrat cea mai mare aglomerație la un asemenea eveniment, estimând o prezență de peste 30.000 de oameni în centrul orașului.  Aceștia au participat, sâmbăta trecută, atât la concertele Andra și Iris, precum și la focul de artificii de o amploare fără precedent.  De asemenea, Parada Florilor a fost un success, în opinia edilului, mai ales pentru că au participat, pe lângă studenți, sportivi și fotomodele. Și din punct de vedere financiar Simfonia Lalelelor a fost o reușită. Tudor Pendiuc spune că, după sponsorizări și încasări de 60.000 de lei, municipalitatea și-a acoperit cheltuielile și chiar a ieșit pe profit. Într-un cuvânt, manifestarea dendro-floricolă din acest an s-a numărat, potrivit primarului piteștean, printre cele mai bune.

Ce vrea Pendiuc de la noul guvern

Tudor Pendiuc este optimist în ceea ce privește noul guvern. El crede că acesta ar trebui să se supună sloganului "calea spre normalitate", adică să asculte și de vocea autorităților locale.  În plus, edilul piteștean speră ca noua guvernare să reducă din politizarea administrativă. De altfel, în calitatea sa de președinte al Asociației Municipiilor din România, Tudor Pendiuc a luat deja legătura cu viitorul ministru delegat pentru administrație, Victor Paul Dobre, cu care se va întâlni cât mai repede. Cu această ocazie, primarii vor cere, printre altele, să se stopeze modificarea reglementărilor financiare în timpul anului și să se acorde un nou statut poliției locale.    A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea