După trei ani și jumătate de la tragedie, începe judecata în dosarul TeddyCare, în care un copil a murit după o intervenţie stomatologică

Pe 10 octombrie 2023, adică la trei ani și opt luni de la moartea unui copilaș după o anestezie în cabinetul stomatologic TeddyCare din Piteşti, începe judecata, pe fond, a dosarului la Judecătoria Pitești. Medicul anestezist și cei doi administratori, atât cel economic, cât și cel medical, ai firmei Medical Tours Company SRL, ce deține cabinetul stomatologic, au fost trimiși în judecată pentru ucidere din culpă, în ultimele zile ale anului 2022, de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Dosarul a stat nu mai puțin de șase luni în camera preliminară, după ce Alin Ion Mutu, administratorul economic al societății, a criticat acuzația pentru care a fost trimis în judecată. Acesta a susținut că nu se ocupa de problemele cu specific medical. Astfel, nu ar fi putut să prevadă rezultatul unor eventuale nereguli medicale cu urmări de natură penală. Cererile acestuia au fost, însă respinse, de judecători.

 

Nu a fost respectat obiectul de activitate din autorizația sanitară de funcționare

Zece februarie 2020 este ziua fatidică în care micuțul Petru, în vârstă de 4 ani şi 8 luni, a pășit în cabinetul Clinicii TeddyCare împreună cu părinții săi. Avea nevoie de o intervenție stomatologică, iar în acest sens i s-a efectuat o analgosedare. Doar că băiețelul a intrat în stop-cardio-respirator şi a avut nevoie de resuscitare. Transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, băieţelul a murit după două zile, pe 12 februarie 2020.

Răzvan Alexandru Savu și Alin Ion Mutu, administratorii Medical Tours Company, au fost trimiși în judecată pentru că au permis desfășurarea de activități de analgosedare la nivelul clinicii Teddy Care, fără a avea autorizație pentru efectuarea de astfel de procedee și fără a avea instrumentarul necesar de legislație. Ca urmare a lipsei dotărilor minime, starea de sănătate a băiețelului s-a deteriorat și în final a survernit decesul.

Procurorii au precizat că firma „nu a respectat obiectul de activitate menționat în autorizația sanitară de funcționare”, desfășurând și activități de analgosedare care nu sunt menționate în autorizație. „Contractul de colaborare încheiat între clinică și medicul specialist ATI nu are nicio relevanță sub aspectul existenței faptei, întrucât nu erau autorizate astfel de activități de analgosedare în cadrul clinicii aparținând S.C. Medical Tours Company S.R.L., indiferent de persoanele care urmau să le desfășoare (personal propriu sau extern), singurele activități autorizate fiind cele de medicină dentară, ortodonție și tehnică dentară”, se arată în rechizitoriu.

În schimb, despre medicul anestezist Adrian Dinescu, procurorii susțin că „pentru a facilita o intervenție stomatologică, a efectuat un procedeu de analgosedare asupra minorului în vârstă de 4 ani, prin administrarea substanțelor de analgosedare în doze maximal admise, fără a evalua și monitoriza pacientul și fără a avea la dispoziție instrumentarul necesar prevăzut pentru resuscitare, acțiune ce a condus la agravarea stării de sănătate și în final la decesul minorului”.

Pe parcursul audierilor, medicul anestezist și administratorii societății Medical Tours Company nu au recunoscut comiterea faptei. Rudele băiețelului decedat s-au constituit părți civile, valoarea daunelor cerute urmează să fie precizată pe parcursul procesului.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea