Evenimente noi la Muzeul Golești

 

 

Haideți la Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale - ROD CU SPOR, ediția a II-a, la Muzeul Golești între 6 și 8 octombrie. Zeci de producători din Argeș și din județele învecinate vin cu fructe, legume și cele mai bune produse din carne și lactate. Nu vor lipsi meșterii populari din domenii precum țesut, cusut, olărit, sculptură, păpuși, pictură pe sticlă. Culori, arome și gusturi, bunătăți de toamnă și voie bună!

 

Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 6 octombrie, începând cu ora 13.00, iar programul de vizitare al târgului este între 10.00 – 19.00. Intrarea este liberă.

Vor întreține atmosfera două nume mari ale muzicii folk Ducu Bertzi și Florin Chilian, dar și cunoscuta interpretă de muzică populară Niculina Stoican împreună cu Ansamblul “Doina Argeșului” .

La Muzeul Golești se poate ajunge și cu autobuzul care circulă pe linia 4: PITEȘTI (Calea București - Colegiul Tehnic ,,Armand Călinescu”) – ȘTEFĂNEȘTI (Gară Golești). Autobuzul oprește chiar lângă Muzeul Golești.

# Va fi inaugurată și o nouă expoziție de pictură și grafică

Sunt programate noi evenimente culturale - și culinare - pentru minunații prieteni și susținători ai Muzeului Golești – pe 6 octombrie. Cu această ocazie va avea loc și vernisajul expoziției de pictură și grafică –"Sentimentalele ecouri". Veți putea admira excepționalele lucrări ale artistului Florin Grădinaru, care vă vor purta într-o călătorie fascinantă în lumea artelor. Vernisajul are loc la ora 16.00, la Muzeul Golești și sunteți, ca de fiecare dată, bineveniți.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea