HAIDUCII DUNĂRII

Miercuri, 04 Octombrie 2023 10:31

# Catalogați, în documentele otomane oficiale, drept ,,pirați tâlhari”, în realitate haiducii de pe Dunăre erau adevărați luptători împotriva stăpânirii Înaltei Porți

După ce lipcanul, cu straja lui de beșlii călări, a sosit pe negândite, la curtea lui vodă Lăpușneanu din capitala Moldovei, forfotă, precum cea din ziua de 20 august 1565, rar se mai văzuse. Porunca trimisă urgent de padișahul Înaltei Porți stârnise multă îngrijorare, după ce se aflase că acesta îi scria răspicat domnitorului: ,,Îți poruncesc să te ocupi personal de această afacere și să înarmezi toate caicele aflătoare la schela Galați, urcând pe ele oameni destoinici, care să cerceteze toate locurile cunoscute ca puțin sigure sau primejdioase. Dacă se va afla acolo urme de refugiu sau ascunzișuri de hoți, să poruncești să se facă cel mai serioase cercetări, pentru a găsi pe răzvrătiții care jefuiesc negustorii, supără raiaua și tulbură satele și orașele”.

În ciuda măsurilor represive luate, pe parcursul anilor care au urmat, loviturile haiducilor, care-și făcuseră tainițe prin stufărișurile din jurul bălților Dunării, au fost din ce în ce mai multe, răspândind groaza în echipajele otomane. Se ataca în repetate rânduri vasele turcilor de pe Dunăre, prin apariții și dispariții cu repeziciune, navigația pe fluviu, ajungând să fie mult paralizată, situație care-i determină pe turci, la 1574, să trimită împotriva haiducilor o flotă de cinci galere și 1000 de ieniceri. Cum atacurile numite de ei ,,piraterești” nu au putut fi oprite nici după această măsură, Imperiul Otoman a recurs la organizarea pazei permanente a Dunării prin flotile special dotate, aflate într-o continuă stare de alarmă. În plus, pașalele din orașele dunărene ajunse raiale turcești, au primit însărcinarea deosebită să asigure navigația pe fluviu și să pedepsească cu asprime pe toți ,,tâlharii” care aveau să fie prinși. Pentru îndeplinire poruncii, pașalele din raialele de la Dunăre, au trimis caiace cu cetași înarmați și iscoade să scotocească toate tainițele unde se credea că se ascund haiducii. Se dădea voie raialelor ,,să cumpere” pescari și luntrași care aveau cunoștințe despre locurile unde sălășluiau aceștia și, degrabă, de cum se aflau ceva despre asemenea ascunzișuri, expedițiile de pedepsire trebuiau întreprinse fără întârziere. Dar nici aceste acțiuni nu au dus la stingerea atacurilor, astfel că la sfârșitul secolului al XVII-lea, din porunca lui Mustafa al II-lea, pe Dunăre a fost adusă o flotă puternică formată din 40 de vase mari cu 4 mii de galere, numite BARCONI, puse sub comanda italianului Mezzomorte. Toate trebuiau să asigure paza intereselor otomane pe fluviu și malurile lui.

În 1603, Radu Șerban, urmașul lui Mihai Viteazul, trecea Dunărea ajutat de haiduci, înaintea bătăliei cu turcii

Catalogați, în documentele otomane oficiale, drept ,,pirați tâlhari”, în realitate haiducii de pe Dunăre erau adevărați luptători împotriva stăpânirii Înaltei Porți. Proveneau din rândul luntrașilor de pe malurile fluviului și mulți domnii precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Ion vodă Viteazul, Mihai Viteazul ș.a. le-au apreciat vitejia și s-au folosit de ei în mai multe bătălii împotriva otomanilor, luntrașii români contribuind din plin la victoriile obținute de-a lungul veacurilor.

În anul 1603, lângă Brăila, de pildă, Radu Șerban, urmașul lui Mihai Viteazul, trecea Dunărea ajutat de haiduci, înaintea bătăliei, de pe malul drept al fluviului, dusă împotriva armatei turcești.

Însă, pe timpul domniei unor voievozi care se bucurau o vreme de încrederea Înaltei Porți, în scopul întăririi pazei pe Dunăre împotriva ,,piraților”, stăpânirea otomană a îngăduit ca plutirea pe fluviu, pentru pază, să se facă și de echipaje românești. O asemenea împrejurare a avut loc la începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu când Poarta a îngăduit armarea a câtorva vase domnești, fiecare având căpitan, 28 marinari (chiurecdgii), unul sau doi tunari (topdgii) și un timonier (dumedgi), toți primind din partea visteriei domnești între 7 și 15 taleri pe lună, postav pentru haine și făină.

Țările Române aveau obligația să întrețină și șantiere pentru construcția vaselor de patrulare

Dintr-un înscris, datat 26 mai 1696, se desprinde că unele sate de pe malul Dunării aveau obligația, pe lângă alte dări, să pună la dispoziție și ,,oameni de șăici” adică deținători de luntri obligați să ajute la prinderea haiducilor. Ca să aibă în supraveghere toate luntrile de pe fluviu, ocârmuirile au obligat pe toți care aveau mijloace de plutire să plătească o dare numită ,,birul șăicilor”.

Țările Române aveau obligația să întrețină și șantiere pentru construcția vaselor de patrulare, iar, după lansarea acestora la apă, li se impunea echiparea cu marinari. Astfel, domnul Grigore Ghica, din ordinul sultanului, a fost nevoit să trimită la Giurgiu pe marele comis Dumitrașcu Șuțu să ia legătura cu Ahmed Pașa amiralul Dunării, ca, pe lângă luarea măsurilor în vederea asigurării unui transport pe fluviu fără incidente, să ducă la îndeplinire afacerea ,,aranjării a 5 bărci mari de război” dotate să poată duce lupta împotriva ,,piraților”.

Însă, cu toate cele întreprinse, acțiunile haiducilor au continuat, și la scurtă vreme 19 corăbii cu cherestea pentru Stambul, au fost oprite în țară, după care încărcătura a fost dată spre folosință românilor. Poarta a cerut să i se dea din nou altă cherestea, însă Grigore Ghica a respins pretențiile, susținând că domnia nu avea nici o vină de pierdere.

Pentru a îndeplini obligația găsirii de marinari pentru vasele turcești de pe Dunăre, unii domnitori, în ascuns, au făcut recrutări chiar din rândul foștilor ,,pirați”, după cum relata în mai 1787, de la Stambul, ambasadorul Prusiei, într-un raport trimis la Berlin, din care se desprindea că Nicolae Mavrogheni ,,înrolase 500 de galeongi pe galeoanele sultanului, foști pirați, cruzi și neînduplecați, pe care i-a îmbracat în mintene scurte, cusute cu găetan, înarmați cu iatagane, săbii și lănci”.

Alt domnitor, Alexandru Moruzi a cerut încuviințarea să alcătuiască o mică flotilă cu români, formată din ,,bolozoane, săici, caice și alte vase de pe apa Dunării” motivând că o asemenea flotă este chivernisit să apară ,,spre săvârșirea înaltelor împărătești porunci”. Cererea i se încuviințează și Enache Văcărescu grămăticul cancelariei sale dă hrisov pentru alcătuirea flotei, în care arată că ,,în grabă căutatu și am găsit câte un vas pentru trebuința fiecărui județ”. Pentru că erau scutiți de ,,angarale”, după cum preciza hrisovul, dacă faceau parte din echipaje, șeicarii au fost găsiți foarte repede, numai din satul ilfovean Beșleaga, fiind recrutați 50. Cum majoritatea șeicarilor era formată din urmașii vechilor ,,pirați”, la scurt timp, însă, în vederea împiedicării transporturilor spre Stambul au apărut fugile de la bord urmate de părăsirea pentru totdeauna a vaselor, așa cum s-a întâmplat în 1794, când toți șeicarii aflați la bordurile celor trei ceamuri domnești le-au părăsit, cheresteaua rămânând necărată.

Către sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul celui următor ,,pirateria” dunăreană a luat și mai mare amploare, de partea ,,piraților”, de multe ori, trecând înșiși marinarii puși să facă paza fluviului, așa cum s-a întâmplat în timpul răscoalei condusă de Tudor Vladimirescu, când la Galați un detașament de marinari și docheri din port au omorât negustorii turci, în frunte cu zabetul (reprezentantul comercial) după care de pe corăbiile otomane au luat șase tunuri și le-au dat răsculaților.

Din negurile vremurilor lungii noastre istorii de luptă împotriva stăpânirii otomane, faptele haiducilor de la Dunăre, ne apar demne de toată scoaterea la lumină.

Articol realizat de VICTOR PANDURU