Evenimente remarcabile, cu sala plină, la Sinagoga din Pitești!

# Pe 6 octombrie va avea loc spectacolul „Trei tenori argeșeni”

 

Sinagoga din Pitești - un spațiu public special, încărcat de istorie și semnificație culturală, unde oamenii s-au adunat, întotdeauna, pentru rugăciune, reflecție și pentru a împărtăși tradiții și valori – a găzduit, vineri, 29 septembrie 2023, o manifestare deosebită. A avut loc, cu sala plină, spectacolul de muzică și poezie „Cioburi de oglindă”, în care, cap de afiș, a fost cunoscuta actriță Maia Morgenstern. La eveniment au participat și reprezentanți ai municipalității piteștene, care, prin parteneriat, continuă să onoreze această moștenire și să încurajeze dialogul și colaborarea în comunitatea noastră.

 

Un nou concert extraordinar la Sinagogă

Sinagoga Pitești a fost redeschisă în urmă cu doi ani, din inițiativa Coralei Bărbătești „Dumitru Georgescu Kiriac" Pitești. Iată că instituția de cult mozaică prinde viață. Cei de la Kiriac și Comunitatea Evreilor din România desfășoară deja activități culturale de interes pentru iubitorii genului: expoziții de pictură, ateliere interactive, concerte, iar surprizele vor continua.

Următorul eveniment e un concert cu „Trei tenori argeșeni”. Spectacolul va avea loc vineri, 6 octombrie 2023, de la ora 19:00. Celebre romanțe, faimoase arii de operă și îndrăgite canțonete vă vor face inimile să vibreze în interpretarea unui formidabil trio de tenori Marian Coman, Sorin Nitu și Dan Luțescu, alături de invitații lor speciali: mezzo-soprana Andra Bivol Costea, soprana Daniela Hodojeu și baritonul Marius Bălan!

În cadrul evenimentului veți avea plăcerea să auziți lucrări de diferite stiluri ce fac parte din repertoriul internațional și național cum ar fi: arii din opere celebre de Giacomo Puccini („Nessun Dorma”, „E lucevan le stelle”), canțonete celebre („O sole Mio”, „Torna Suriento”, „Dicintencello Vuie”), romanțe din repertoriul național („Nu se poate”, „Car frumos cu patru boi”) și multe altele.

Locurile sunt limitate, așa că grăbiți-vă! Prețul unui bilet este de 25 de lei.

Programul de vizitare al Sinagogii Pitești și de achiziționare al tichetelor de acces este următorul:

Marți, 3 octombrie 2023, orele 15h-18h;

Miercuri, 4 octombrie 2023, orele 15h-18h;

Joi, 5 octombrie 2023, orele 15h – 18h;

Vineri, ziua concertului, 6 octombrie, orele 10h – 19h.

Sinagoga Pitești aparține cultului mozaic și a fost construită de către comunitatea evreiască, în perioada anilor 1919-1925, în stil arhitectonic cu influențe maure. Decorația exterioară a clădirii prezintă influențe arhitecturale locale.

A.V.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea