Liberalul Roland Dumitru, viitor candidat la Primăria Albota, te vrea în echipa sa!

 

În comuna Albota ştim că anul viitor va avea loc o campanie electorală pentru alegerile locale cum nu s-a mai văzut. Pentru scaunul de primar candidează liberalul Roland Dumitru, nepotul primarului Ion Dumitru (PSD). Despre ducele de Albota vorbesc faptele, materializate în proiecte de anvergură. Şi încă mai urmează altele la fel de importante. Ion Dumitru e omul care a sfinţit locul, dar Roland promite (din barca PNL) că va face “mai mult”.

 

Zilele trecute, acest băiat a postat pe Facebook un mesaj în care îi invită pe alboteni în echipa lui. Pe care observăm că n-o are. Aşa că recrutează copii de mingi, adică lipitori de afişe. Pentru asta, aspirantul la fotoliul de primar a scris un mesaj cât toate zilele în care vorbeşte despre intenţiile lui. Pentru cine n-a aflat încă.

 

”La sfârșitul anului trecut, vazând personal cum este administrată comuna Albota, am decis că este timpul pentru o schimbare în localitatea noastră”, scrie domnu´ Roland pe facebook. Aoleu, domnul Roland, păi la Albota chiar nu prea e nevoie de schimbare, că lucrurile au mers foarte bine până acum , mult mai bine decât în aproape toate localitățile din Argeș...

Dincolo de toate planurile electorale, acest Roland e operator PC, nu ne dăm seama dacă s-ar descurca la o instituție cu asemenea greutate, dar are toată viaţa înainte, nu? Faza e că tipul vrea primar, că nu mai are răbdare. Şi vorba unui mare clasic: “Viaţa e greu!”

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea