Rezultatele concursului de promovare a judecătorilor la instanțele din Argeș

 

Mai puțin de jumătate dintre posturi au fost ocupate în urma concursului de promovare efectivă a judecatorilor organizat la nivel național. Deși au fost puse la bătaie 500 de locuri de către Consiliul Superior al Magistraturii, în competiție au intrat inițial 332 de judecători. Dintre aceștia doar 199 de judecători au ocupat posturi.

În Argeș nu au fost ocupate toate locurile scoase la concurs de către Tribunalul Specializat în Argeș. La nivlul acestui județ cel mai mare punctaj a fost obținut de către judecătoarea Beatrix-Yvonne Vesna Piess-Malimarcov cu 98,44 puncte. Aceasta a fost promovată de la Tribunalul Vâlcea la Curtea de Apel Pitești, Secția I Civilă.

 

Tot la Curtea de Apel Pitești au obținut promovarea judecătorii: Andra Alina Mihăilescu de la Tribunalul Argeș, pe Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu 91 de puncte, Cristina Elena Grigore, de la Tribunalul Argeș, pe Secția Penală și pentru cauze cu Minori și de Familie, cu 97 de puncte, Ioana Mihaela Neacșa, de la Tribunalul Argeș, pe Secția Penală și pentru cauze cu Minori și de Familie, cu 94 de puncte.

 

La Secția Civilă a Tribunalului Argeș au promovat trei judecători: Delia Bădin - președinta Judecătoriei Costești cu 89 de puncte, Elena Diana FLorescu, tot de la Judecătoria Costești, cu 89 de puncte, și Mihaela Boștină, de la Judecătoria Pitești, cu 84 de puncte.

În schimb, la Tribunalul Specializat Argeș, dintre cele patru posturi disponibile au promovat doar doi judecători: Lucian Boieru, cu 92 de puncte, și Mihaela Banu, cu 76 de puncte, ambii de la Judecătoria Pitești.

CSM a admis promovarea președintelui Judecătoriei Costești abia din 2024

Deși a promovat concursul de promovare, judecătoarea Delia Bădin, care este președintele Judecătoriei Costești, i-a fost admisă cererea abia de la începutul anului viitor.

„Admiterea solicitării Curții de Apel Pitești privind promovarea efectivă la Tribunalul Argeș a doamnei judecător BĂDIN Delia-Alexandra, președintele Judecătoriei Costești, începând cu data de 01.01.2024. (unanimitate)”, se arată în hotărârea Secției pentru judecători a CSM.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea