Petre Țuțea a fost comemorat la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș

 

„Definiția mea este Petre Țuțea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire și suferință. Și convingerea mea este că suferința rămâne totuși cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu”

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a organizat în data de 12 octombrie 2023 evenimentul cultural „Comuna Boteni – istorie și cultură: Profilul filosofului Petre Țuțea”, în cadrul căruia a fost comemorat marele eseist, publicist și filosof român Petre Țuțea (6 octombrie 1902-3 decembrie 1991), personalitate locală remarcabilă a comunei Boteni.

 

Activitatea face parte din proiectul “Pași în lumea culturii și a creației”, pe care Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”Argeș îl derulează împreună cu Școala Gimnazială „Petre Țutea” din Boteni, proiect în cadrul căruia elevii participă la bibliotecă la manifestări cultural-educative, dezbateri, expoziții, îmbogățindu-și astfel universul cunoașterii, pătrunzând în tainele lecturii și ale bibliotecii.

 

Gânditor original, considerat un “geniu al oralităţii”, deopotrivă sincer şi declamativ, Petre Țuțea s-a bucurat de recunoaşterea contemporanilor. În timpul lui Ion Antonescu a fost director în Ministerul Economiei. După instaurarea regimului comunist a căzut în dizgraţie şi a avut de suferit represalii drastice, fiind anchetat, bătut şi întemniţat timp de 13 ani. Câteva cuvinte rostite de el în închisoare au rămas celebre: “...nu noi, cei robiți aici, facem cinste poporului român cu suferința noastră, ci el ne face nouă cinstea de a suferi pentru el. Și are acest drept, pentru că-i încărcat de glorie. E marșul triumfal al lui Dumnezeu pe pământ !”

În cadrul acestei întruniri, invitat special, domnul George Badea, profesor de filosofie la Liceul Teoretic “Ion Mihalache“ din Topoloveni, afirma că: “Petre Țuțea, născut la Boteni, județul Argeș, n-a plecat nicicând și niciunde din spiritualitatea neamului românesc pe care l-a iubit ca nimeni altul. A iubit această țară fără limite de orice natură, crezând cu sfințenie că neamul românesc are nevoie în decursul istoriei sale de personalități marcante care să-i determine traiectoria ascendentă, de aceea s-a situat și se va afla veșnic între Dumnezeu și neamul său “. La activitate a venit însoțit de eleva sa Alexandra Niculaie (clasa a XI-a), deținătoare a premiului I la Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească, desfășurată anul acesta la Oradea, care ne-a prezentat un eseu emoționant:

„Petre Țuțea prețuia umanitatea, iar unica lui slăbiciune a fost poporul român, singurul său punct sensibil, eterna lui durere. Visul său, al vizionarului, avea puterea miilor de vise ale românilor de sub jugul vremurilor.”

Domnul profesor a propus elevilor o lecție despre ceea ce înseamnă această preocupare aleasă a filosofiei în general, realizând un dialog firesc cu ei, urmași ai marelui filosof, fără să neglijeze patriotismul lui de netăgăduit. Într-un mod original, s-a realizat un paralelism deloc forțat între Socrate (în centrul filosofiei căruia a fost Omul) și Petre Țuțea, românul, ce a iubit nespus de mult semenii săi, plătind pentru aceasta cu 13 ani de temniță. Petre Țuțea, românul absolut, care a luptat împotriva regimului, care s-a răzvrătit în fața nedreptăților, se predă în final supremului său scop: libertatea completă, nelimitată până în chintesența ei. Au fost marcate cele trei puncte definitorii ale personalității lui Petre Țuțea: Patriotul, Filosoful și nu în ultimul rând Omul. Elevilor le-a fost prezentată o nouă viziune, o nouă paradigmă asupra existenței filosofului român, care a ajuns în chip firesc, fără să facă vreun efort în acest sens, un Socrate al românilor, dând dovada unei oratorii firești, care nici măcar nu poate fi mimată. În Petre Țuțea au lucrat în chip Dumnezeiesc cele patru virtuți clasice ale Antichității, și anume: Înțelepciunea, Curajul, Cumpătarea și Echitatea, mai presus decât orice dorindu-și să fie Om.

Țuțea era conștient de valoarea lui, el scria istorie fiind o conștiință vie, un reper, o făclie care atrăgea oamenii ce căutau un sens, spiritele veneau către el ca la un izvor de apă vie, culturală, spirituală.

La viața și opera filosofului Petre Țuțea,s-au referit și cadrele didactice Cristina Pietrăreanu, Ionela Cojocaru, Adelina Nuțescu, Cătălin Diaconu și elevi ai Școlii Gimnaziale „Petre Țuțea” din Boteni. Prin eseuri proprii și citate din opera autorului, copiii și-au exprimat gândurile, emoțiile și viziunea fiecăruia despre gânditorul român de excepție, promotor al valorilor spirituale creștine.

Petre Țuțea descoperă ca pe un miracol întreaga filosofie a creștinismului și găsește acea spiritualitate profundă în ortodoxie, o splendoare și o blândețe superioară spațiului profan. El scrie despre nemurirea fără de care nu poate concepe lumea cea ireversibilă, despre libertatea la care râvnește umanitatea, despre timpul ciclic care luptă împotriva axei sale.

Drd. Cristina Baciu

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea