Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunţă schimbări importante la salariile bugetarilor

 

Ministerul Muncii, condus de deputatul argeşean, Simona Bucura Oprescu, lucrează la noua lege a salarizării. Vor avea loc schimbări importante în salarizarea bugetarilor. Practic, angajaţii de la stat vor avea salarii care vor cuprinde o parte fixă şi una variabilă, efectele fiind acelea de reierarhizare a sistemului.

“Prin noua lege a salarizării, ne dorim o reierarhizare care să aducă echitate atât în interiorul familiilor ocupaţionale, cât şi pe verticală. Adică, la muncă egală, plată egală. De asemenea, ne dorim să avem o formulă care să aducă performanţă în sectorul bugetar printr-un sistem de salarizare compus dintr-o parte fixă şi a una variabilă.

 

Mi se pare unul dintre cele mai importante câştiguri ale reformei pe care o facem, aceasta de a corela venitul pe care îl ai şi cu performanţa, cu valoarea muncii pe care tu o prestezi. Este foarte important ca, cel puţin pe partea de sector bugetar, să nu fie suficient să ai un loc de muncă, să nu fie suficient să intri în sistem ci să fie important să ai rezultate, să fii eficient, pentru a avea venituri mai bune”, a declarat Bucura Oprescu, potrivit Adevărul.ro.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea