Primarul de la Vlădești nu a vrut să fie judecat de magistrații Fundătureanu și Stancu

 

# Dosarul edilului a rămas în pronunțare

Dosarul lui Cristian Dică-Hristu, primarul de la Vlădești, în care este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de transportul materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport a rămas în pronunțare. Curtea de Apel Pitești urmează să dea o soluție în acest caz pe 24 octombrie 2023, cu câteva zile înainte de prescrierea faptelor sale.

Încercând să amâne soluția în dosarul său, mai ales că se apropie împlinirea termenului de prescriere, Cristian Dică-Hristu a făcut o cerere de recuzare împotriva completului de judecată, format din judecătorii Ioan Fundătureanu şi Costin Andrei Stancu, învestit cu soluţionarea cauzei. Săptămâna trecută Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, cererea de recuzare. În plus, instanța a rămas în pronunțare și în dosarul său.

 

Amintim că edilul de la Vlădești a fost condamnat, pe 25 mai 2023, de Judecătoria Curtea de Argeș, la pedeapsa de 15.000 lei amendă pentru transport ilegal de lemne. Inculpatul a devenit primul edil din țară condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de transportul materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport. Instanța i-a interzis și dreptul de a fi ales sau de a ocupa o funcție publică, astfel încât și-ar putea pierde mandatul dacă decizia ar rămâne definitivă. Cristian Dică-Hristu a fost depistat, pe 27 octombrie 2020, de polițiști și de reprezentanții Gărzii Forestiere în timp ce transporta lemne fără documente legale, cu autocamionul care aparținea firmei familiei sale.

Precizăm că în cazul infracțiunii pentru care a fost condamnat primarul de la Vlădești, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de doar 3 ani. Iar, în acest caz, termenul se împlinește la sfârșitul lunii octombrie 2023. Dacă nu se va da o soluție finală până la această dată, cauza va fi afectată de prescripție.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea