Argeșean condamnat pentru că a amenințat un polițist pe rețelele de socializare: „Te mardesc”

 

Atenție la cum vă comportați pe rețelele de socializare. Orice cuvânt spus în online poate să se întoarcă împotriva dumneavoastră. Este și cazul unui argeșean, în vârstă de 42 de ani, care și-a arătat mușchii pe Facebook și a început să se filmeze în timp ce aducea injurii unui polițist și organelor de poliție în general.

Înregistrarea video a fost făcută la începutul anului 2022, chiar în fața sediului de poliție Mioveni, în loc public. Pentru faptele sale, bărbatul a fost condamnat, pe 11 octombrie, de Judecătoria Pitești la șapte luni de închisoare cu suspendare.

 

În plus, i-a fost interzis, pe o perioadă de 2 ani să comunice sau să se apropie la mai puţin de 50 de metri de persoana vătămată sau de locuinţa acesteia, inclusiv de locurile unde aceasta desfăşoară activităţi sociale. Inculpatul se va putea apropia de polițist doar în situaţiie când acesta se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar comunicarea şi apropierea inculpatului de persoana vătămată sunt necesare. Bărbatul a fost obligat să presteze și muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile. Decizia instanței nu este definitivă.

 

L-a amenințat pe polițist că „îl leagă de piciorul drept și îl plimbă tot orașul”

Potrivit rechizitoriului, s-a reţinut că în noaptea de 08.01.2022, în timp ce se afla în fața sediului de poliție a orașului Mioveni, iar mai apoi în locuința sa, aflată în apropierea sediului de poliție, fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a folosit telefonul mobil personal și a inițiat o transmisiune audio-video, de pe contul său de Facebook, în care a adus în mod repetat, cuvinte vulgare și amenințări cu acte de violență față de un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Ștefănești. Conflictul dintre cei doi a plecat după ce polițistul îi aplicase anterior o amendă pentru consum de băuturi alcoolice în incinta unei stații peco, pentru că acesta refuza să părăsească stația la cererea angajatului. Inculpatul susținea că polițistul l-ar fi agresat fizic.

Pe Facebook, bărbatul a afirmat că dacă îl întâlnește pe polițist pe stradă „îl lovește cu piatra sau cu pumnul, că îl mardește, arătând pumnul, îl leagă de piciorul drept și îl plimbă tot orașul, că are zilele numărate și că îl prinde pe stradă și îi dă el lui, întrucât nu îi este frică de el”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Transmisiunea în direct, făcută de inculpat, a fost urmărită de multe persoane, iar unele dintre ele chiar l-au susținut. Acesta îi înjura ca la ușa cortului pe polițiști. ,,Fă-o tu şmechereşte, că să moară toată familia mea dacă eu nu te mardesc, (arată pumnul încleştat) te mardesc pe bune”, spunea, live pe Facebook, inculpatul la adresa polițistului care îl amendase. Amenințările au continuat și la adresa familiei agentului.

De asemenea, acesta a adresat o serie de injurii și cuvinte vulgare la adresa poliției: „Eu dacă zic că nu suport garda, nu suport garda. Eu stau şi stau unde vrea slobozul meu, s-au mutat milogii ăştia în spatele blocului meu (inculpatul se referă la subunitatea de poliţie din Mioveni, pe care, de altfel, o filmează în timp ce proferează injuriile la adresa acesteia)”, se arată în dosarul de la Judecătoria Pitești.

Agentul de poliție a văzut și el videoclipul și a decis să sesizeze organele de urmărire penală şi să pună la dispoziţia acestora înregistrarea făcută pe facebook de inculpat.

Ulterior, în februarie 2022, fiind chemat la Parchetul Judecătoriei Pitești pentru a da declarații în cauză, inculpatul a avut o atitudine sfidătoare la adresa organelor de poliție, jandarmerie, dar și a organelor de urmărire penală cărora le-a adresat injurii și cuvinte jignitoare.

„Inculpatul a mers la un local din apropierea sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești unde a inițiat o transmisiune live pe facebook, folosind telefonul mobil, în care apărea consumând băuturi alcoolice, și a început să adreseze injurii organelor de poliție și de jandarmerie, dar și persoanei vătămate în legătură cu dosarul penal și cu privire la chemarea sa la sediul unității de parchet”, se mai arată în dosar.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea