“Au început lucrările pentru finalizarea Tronsonului 1 din DEx 12,Craiova - Pitești”

 

Săptămâna trecută au început lucrările pentru finalizarea Tronsonului 1 din Drumul Expres Craiova – Piteşti. Antreprenorul a promis că lucrările vor fi finalizate înainte de termen, drept care mobilizarea urmează să crească în perioada următoare.

”Am fost prezent, alături de Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, pe șantierul Tronsonului 1 al DEx 12, Craiova - Pitești. Am discutat cu reprezentanții asocierii care execută lucrările pe acest tronson, i-am asigurat de sprijinul nostru și de faptul că vom fi un partener onest. Antreprenorul a promis mobilizare exemplară pentru a putea finaliza lucrările înainte de termenul contractual, acesta dorind deschiderea circulației în același timp cu Tronsonul 4”, a transmis Călin Cosmin, Directorul Regional al DRDP Craiova., pe pagina de socializare.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea