O firmă din Pitești a contestat Programul Casa Verde Fotovoltaice

 

O firmă din Pitești, Network Connections Project SRL, a dat în judecată Administraţia Fondului pentru Mediu pentru că a fost respinsă din Programul Casa Verde Fotovoltaice. Administratorul societății argeșene susține că firma sa a fost respinsă de AFM pentru că nu a depus un atestat pe care îl deține, dar care nu a fost încărcat corect în platformă.

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 este încă „în aer”, după ce Curtea de Apel Oradea a decis, încă de pe 26 septembrie, suspendarea sa. Este vorba de un dosar deschis de una dintre firmele care nu a fost validată ca instalator.

 

„Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al reclamantei DHELECTRIC SYSTEMS SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validaţi, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023”, a transmis AFM, într-un comunicat de presă.

 

Programul Casa Verde Fotovoltaice se confruntă, însă, cu noi probleme, după ce o altă firmă din cele respinse de Administrația Fondului pentru Mediul a dat instituția în judecată. De această dată este vorba de o firmă din județul Argeș: Network Connections Project SRL. Gheorghe Dovlecel, administratorul firmei, a explicat pentru economedia.ro, că atunci când a vrut să încarce în platformă răspunsul pentru AFM conform căruia deține Atestatul de tip C1A, precum și atestatul respectiv nu s-a încărcat decât răspunsul, nu și documentul solicitat.

Network Connections Project SRL din Pitești încearcă, în instanță, să fie reprimită în program, după ce s-a regăsit pe o listă cu alți 95 de instalatori respinși. În dreptul său scria: „Motiv respingere: Nu au fost transmise documentele solicitate în etapa de remediere, respectiv nu s-a transmis Atestatul de tip C1A, nefăcându-se dovada faptului ca sunt îndeplinite condi țiile privitoare la competențele de tip B, conform art. 11 alin. 1, lit. i) din ghidul de finanțare.”

Firma din Pitești a deschis două procese, în luna septembrie, la Tribunalul Argeș: unul pentru suspendarea deciziei inițiale prin care a fost respinsă înscrierea firmei în program pentru că i-ar fi lipsit un anume tip de certificat, și al doilea pentru anularea deciziei AFM, prin care i-a fost respinsă și contestația la eliminarea din program. În același timp, avocații firmei argeșene au cerut oprirea programului Casa Verde până la reprimirea în program a firmei eliminate de AFM.

Noi am explicat faptul că avem Atestatul C1A, dar nu s-a atașat fișierul și când am ne-am regăsit pe lista instalatorilor respinși, am făcut contestație și am invocat faptul că nu s-a putut atașa acel document. AFM-ul a considerat că motivul respingerii rămâne întemeiat și ne-a respins și contestația, fapt pentru care a trebuit să facem acțiunea în instanță și am depus la Tribunalul Argeș două acțiuni. Una pentru întrerupere a procedurii și una pentru acceptarea noastră în program.”, a explicat Gheorghe Dovlecel, conform economedia.ro.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea