O nouă sponsorizare la Spitalul de Pediatrie Pitești: a fost realizat un loc de joacă

 

# Lucrările sunt în grafic la etajul 6 al spitalului, un proiect în valoare de 600.000 de euro, cu bani proveniți tot din sponsorizări

Spitalul de Pediatrie Pitești are un loc de joacă. După ce elevii de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” au pictat un perete în curtea unității medicale, lângă acesta a fost realizat, recent, un frumos și modern loc de joacă pentru copiii internați în cadrul spitalului. Acest lucru a fost realizat prin sponsorizări. Asociația pentru Asistență Socială „Universul Copiilor Speciali”, împreună cu Kaufland și Clemans au făcut posibil acest lucru.

 

Tot la Spitalul de Pediatrie continuă lucrările de modernizare de la etajul 6, un proiect în valoare de aproximativ 600.000 de euro realizat prin intermediul ONG-ului „Medici pentru România” care a început pe 24 iulie 2023.

 

„S-a turnat șapa autonivelantă pe aproape jumătate de etaj, s-au închis tavanele în saloane și s-au tras cablurile pentru curentți tari și slabi. Suntem în grafic să finalizăm lucrarea, asa cum ne-am asumat, până la 31.01.2024”, a transmis Asociația Medici pentru România, la trei luni de la începerea lucrărilor de renovare la Spitalul de Pediatrie Pitesti.

„Etajul 6 este în execuție cu ajutorul unor oameni de bine de la Asociația Medici pentru România care îl restaurează și reabilitează integral pe banii lor și din sponsorizări. Este un proiect cu foarte multe beneficii”, a declarat managerul Spitalului de Pediatrie Pitești, medicul Tudor Ionescu.

„Vom reface toate instalațiile electrice, termice și fluide medicale, iar fiecare salon va avea grup sanitar propriu. Finalizarea lucrărilor de modernizare și de renovare va conduce la rezolvarea mai rapidă și mai precisă a cazurilor care ajung la spital în regim de urgență și, implicit, la rezolvarea mai multor cazuri și însănătoșirea mai rapidă a mai multor copii”, a precizat Alexandru Costache, directorul Asociației „Medici pentru România”.

În 2024 încep lucrările la secția de chirurgie

De asemenea, la Spitalul de Pediatrie Pitești sunt în curs de finalizare două proiecte importante realizate prin fonduri europene, prin intermediul Consiliului Județean Argeș. Vorbim de extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat și de extinderea, modernizarea și dotarea spațiilor de la Urgențe.

În cus de licitație se află și contractul privind servicii de proiectare si executie lucrări pentru obiectivul ”Lucrări de reparații capitale Chirurgie etaj 1”. Valoarea estimată a contractului este de: 3.313.279,36 lei, fără TVA. Lucrările la secția de chirurgie vor începe de anul viitor, fiind realizate prin fondurile Spitalul de Pediatrie Pitești.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea