Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu: “Este important ca românii să știe că nicio pensie nu scade”

 

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, apreciază că Legea pensiilor, adoptată recent, este necesară pentru a înlătura nedreptăţile din sistem. Este de notorietate faptul că pensionari care au prestat aceleaşi activităţi, având aceeaşi contributivitate, primesc pensii mai mari sau mai mici pentru faptul că au ieşit din câmpul muncii în perioade diferite. Noua lege a pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaţilor, însă va ajunge pe masa preşedintelui României, Klaus Iohannis, pentru promulgare. Ministrul Muncii a explicat la Antena 3 care sunt avantajele legii şi ce beneficii vor avea pensionarii.

 

”Este nedrept că, români care au ieşit în momente diferite la pensie, având aceeaşi muncă, aceeaşi perioadă contrinbutivă, să aibă cuantum al pensiei diferit”, a declarat, duminică seară, la Realitatea Plus, Simona Bucura Oprescu., potrivit G4media.ro.

 

„Prin lege ne-am asumat un calendar care garantează românilor că, la 1 ianuarie, pensiile românilor vor crește cu majorarea de 13,8. De asemenea, este foarte important ca românii să știe că avem o noutate! Am introdus în lege garanția că pensiile se majorează în fiecare an în luna ianuarie, pe când în vechile legi era stipulat faptul că majorările se fac anual, fără să fie specificat și când anume.

Au fost ani în care majorările s-au făcut în septembrie sau nu s-au făcut deloc, deci acum românii au garanția că mereu, în luna ianuarie, vor avea loc majorările.

Apoi, în septembrie, deja românii își vor primi pensiile recalculate datorită reformei pe care o facem. Calendarul de aplicare a noii legi, după promulgarea acesteia, este acela de a veni cu norme de aplicare a legii, după care cu softul respectiv, cu instruirea colegilor noștri de la Casele Teritoriale de Pensii, apoi cu recalcularea efectivă și sigur, din septembrie, fiindcă pensiile se plătesc lună de lună, vom avea în plată pensiile românilor recalculate.

Este important ca românii să știe că nicio pensie nu scade. În cazul fiecărui român se va menține cuantumul cel mai favorabil iar în 2024 toate pensiile românilor vor crește.

Dar această reformă nu este doar despre bani. Această reformă este, în primul rând, despre respect pentru românii care au muncit, despre respect pentru românii care muncesc. Fiindcă principalele două argumente, principalii piloni de susținere ai acestei legi sunt contributivitatea și stabilitatea. Contribui, muncești, vei avea o pensie mai bună”, a mai declarat Simona Bucura-Oprescu, la Antena 3 CNN.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea