Decizie uluitoare dată de Înalta Curte în dosarul Cheresteaua. Ion Andrei - achitat și pus în libertate, deși ispășea o pedeapsă de 10 ani de închisoare

 

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis marți, 28 noiembrie, o parte dintre recursurile în casaţie declarate de inculpații din dosarul „Cheresteaua 1”. Dintre cei cinci inculpați condamnați de Curtea de Apel Pitești, pe 3 ianuarie 2023, la pedepse de închisoare cu executare, trei dintre ei au fost achitați și puși în libertate. Decizia este definitivă.

Prin intermediul recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Inculpații au apelat la această cale extraordinară de atac în anulare, iar ÎCCJ a admis recursul în casație la o parte dintre ei.

 

Achitați după ce au stat peste 10 luni în închisoare

ÎCCJ a dispus casarea, în parte, a hotărârii Curții de Apel Pitești. „Casează în parte decizia penală recurată și în înlăturarea greşitei aplicări a legii”, se arată în hotărâre. Instanța a dispus: „punerea de îndată în libertate a inculpaţilor Andrei Ion, Mihai Gheorghe şi Uţă Vasile”.

Ion Andrei, zis „Brânză”, care ispășea o pedeapsă de 10 ani de închisoare, a fost achitat de ÎCCJ pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, împreună cu firma sa, Andris SRL, pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală, achită pe inculpaţii Andrei Ion şi SC ANDRIS SRL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.(1) lit. a şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art.5 alin.1 C.pen., cu toate consecinţele.”, se menționează în hotărâre.

În schimb, pentru un alt capăt al acuzării de evaziune fiscală, instanța a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești. Amintim că Ion Andrei a fost condamnat atât la Tribunalul Argeș, cât și la Curtea de Apel Pitești.

Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.(1) lit. b şi alin.(2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1968 și de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. e din Legea nr. 241/2005, în ceea ce priveşte pe inculpaţii Andrei Ion şi SC ANDRIS SRL”, a decis ÎCCJ.

Unul dintre inculpați - pus în libertate deși nu a făcut recurs în casație

Au scăpat de închisoare și fostul șef de district din cadrul Ocolului Silvic Valea Oltului, Gheorghe Mihai, care fusese condamnat la 8 ani închisoare, cu executare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, dar și pădurarul Vasile Uță, care ispășea o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru aceeași infracțiune. Ambii au fost achitați de către ÎCCJ. Pădurarul Uță nici nu făcuse cerere de recurs în casație, dar a beneficiat de extinderea efectelor recursului în casaţie declarat de Gheorghe Mihai.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală, achită pe inculpaţii Mihai Gheorghe şi Uţă Vasile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 107 alin.1 lit. d) şi alin. 2 lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplic. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 5 alin. 1 C.pen”, conform deciziei instanței.

Au beneficiat de recursul în casație și alți doi inculpați din dosarul Cheresteaua. Oancea Marius Virgil şi Andrei Gheorghe, tatăl lui Ion Andrei, au fost achitați sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, în forma continuată, deși fuseseră condamnați la 3 ani de închisoare cu suspendare. Instanța supremă a ridicat măsurile asiguratorii față de acești inculpați

Fiii lui „Brânză” au rămas după gratii

În schimb, au rămas în pușcărie cei doi copii ai lui Ion Andrei. ÎCCJ le-a respins lui Andrei Daniel Ionuţ şi Andrei Liviu Gheorghiţă recursurile în casaţie. Amintim că cei doi băieți ai lui Brânză au fost condamnați de Curtea de Apel Pitești la câte 4 ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de complicitate, în formă continuată, la infracţiunea de evaziune fiscală.

Respinge recursurile în casaţie declarate de recurenţii inculpaţi Andrei Livioara, SC IONI LIV FOREST SRL, Andrei Daniel Ionuţ şi Andrei Liviu Gheorghiţă împotriva deciziei penale nr. 1/A din data de 03 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie”, se arată în decizia ÎCCJ.

Hotărârea Curții de Apel Pitești a fost făcută praf de către instanța supremă. Toată atenția magistraților din Argeș se îndreaptă către motivarea pe care o va furniza, în perioada următoare, Înalta Curte de Casație și Justiție, mai ales că decizia a fost una de-a dreptul surprinzătoare.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu prejudiciul din dosar. Curtea de Apel Pitești stabilise despăgubiri și confiscări de peste 10 milioane de lei pentru Ion Andrei și firma Andris SRL.

 

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea