ATENTATELE ASUPRA BRĂTIENILOR

Joi, 07 Decembrie 2023 12:23

 

Primul atentat împotriva marelui om politic Ion. C. Brătianu, a avut loc în seara zilei de 6 iulie 1877, în vreme ce se întorcea, singur, într-o birjă, de la Palatul Cotroceni, când, cineva, apărut din întuneric, i-a speriat caii și, astfel, bidivii au luând-o la goană nebunească, până au răsturnat trăsura. În cădere, Brătianu a fost azvârlit pe trotuar și, din izbitură, s-a lovit la cap, un sfert de ceas, rămânând întins ,,ca un mort, rece și fără puls”, după cum descrie presa vremii.

 

Până la urmă, și-a revenit, în vreme ce atentatorul s-a ascuns bine, fără să mai poată fi descoperit niciodată. Cel de-al doilea atentat a fost în ziua de 2 decembrie 1880, când, prim ministrul, după ce ieșise de la Cameră, se îndrepta spre casă. Atunci, un fost profesor de la Târgoviște, pe numele său Ion Pietraru, care-și lăsase catedra pentru un post de funcționar la Ministerul Finanțelor, amintindu-și de niște conflicte profesionale cu Ion .C. Brătianu, pe vremea când îl avea șef de departament, nici mai mult nici mai puțin, a scos un cuțit și i l-a împlântat în piept. Cum prim ministrul avea îmbrăcăminte groasă, lovitura n-a reușit. Pe deasupra, a avut și norocul ca, tocmai în acel moment, să iasă de la Cameră un deputat, care s-a repezit asupra lui Ion Pietraru, tocmai când se pregătea să repete lovitura. L-a izbit la cap și, căzut amețit, agresorul a fost imobilizat ușor, până la venirea jandarmilor.

 

Al treilea atentat s-a petrecut în mai 1886, pe când Ion .C. Brătianu se întorcea de la Senat și, de pe acoperișul unei case, cineva a aruncat asupra sa o cărămidă, care, din fericire, nu și-a atins ținta.

Atentatorul se numea Stoica Alexandrescu un negustor mărunt din Râmnicu Sărat

Pasiunea lui de a merge mult pe jos printre orășenii cu care intra des în vorbă, avea să fie și la baza atentatului din 4 septembrie 1886, de la orele 18 și jumătate, când, însoțit de C. F. Robescu, fost director general al Poștelor și Telegrafului, plecase de la Ministerul de Interne spre casă, mergând pe Str. Vămii (pe locul unde astăzi este Piața Universității) să ajungă în Str. Colței unde își avea casa. Pe negândite, însă, din umbra unui zid, a apărut un necunoscut, care, apropiindu-se de Ion .C. Brătianu a scos pistolul și-a apăsat pe trăgaci, numai că pistolul nu a luat foc. Atentatorul a tras a doua oară, însă, agentul Ioniță Constantin, care-l păzea discret pe prim ministru, l-a înșfăcat, moment în care traiectoria glonțului a deviat, oprindu-se în cingătoarea lui C .F. Robescu. Căptușită cu plăci de oțel, cingătoarea l-a protejat bine, glonțul făcându-i doar o ușoară zgârietură, după asta alegându-se cu porecla ,,Cataramă”. Atentatorul, dezarmat și imobilizat de sergentul Ioniță, însoțit de cei doi demnitari, a fost dus în arest, unde s-a descoperit că se numea Stoica Alexandrescu un negustor mărunt din Râmnicu Sărat. La vârsta de 13 ani intrase băiat de prăvălie la un frate vitreg, care-l ajutase să deschidă o mică băcănie după venirea din armată, dar nu se ținuse de treabă și, drept urmare, îl pândea falimentul. Nu prea obișnuit cu munca, cheltuitor, îi plăcea să fie primit în anturajul notabilităților orașului său, visând să fie ales primar sau deputat, gândind că, poate ajunge la așa ceva, doar prin săvârșirea unei fapte ieșite din comun, care să atragă atenția. Cum erau destule bârfe pe seama prim ministrului, i-a venit ideea să-și cumpere un pistol și a plecat la București, luând cu el pe un anume Iordache Tănase, poreclit Tănăsescu, zis apoi Muscalu, trăitor din expediente, care trebuia să i-l arate pe Brătianu.

În București au tras la un cârciumar, unde Stoica Alexandrescu, ajutat de fiul gazdei, a scris o petiție către prim ministru prin care reclama un abuz al comisarului din Râmnic. Cu petiția voia să intre în clădirea Ministerului de Interne, unde se găsea și Președinția Consiliului de Miniștri, pentru a cere audiență la Ion .C. Brătianu și, dacă împrejurările îi erau favorabile, să-l împuște chiar în cabinet.

Cum la minister n-a fost primit, a încercat să-l caute pe Brătianu acasă, pe str. Colței, dar nici aici nu a putut intra. Dându-și seama că din hotelul Metropol, de aproape, unul dintre cele mai scumpe din București, poate să spioneze, a luat o cameră și, de la geam, după mai multe observații, văzând că seară de seară Brătianu se înapoia pe jos de la minister, a făcut planul să-l împuște pe stradă.

Așa a ajuns să tragă în prim ministru, pe strada Vămii.

Ziarele au relatat faptele în funcție de orientarea politică a conducerii lor

A doua zi, gazetele scriau despre cele petrecute, dar fiecare relata faptele în funcție de orientarea politică a conducerii lor. Oficiosul conservator EPOCA prezenta lapidar tentativa de asasinat, dar fără să omită a menționa aluziv politic, spre sfârșitul articolului, că ,,cine seamănă vânt, culege furtună”.

În schimb, TELEGRAFUL, oficiosul liberalilor lui I. C. Brătianu, a adoptat un ton foarte vehement, încercând să atragă toată răspunderea asupra opoziției pentru pregătirea și săvârșirea atentatului.

Cu toate că vremea era urâtă, grupurile de partizani ai prim ministrului s-au adunat în fața casei sale din strada Colței, dar, cum acesta nu era acasă, s-au îndreptat, aclamându-i numele, spre Ministerul de Interne. Aici, pentru a i se prezenta urările și felicitările de rigoare, o delegație a cerut să fie primită de I. C. Brătianu. După primire, marele om de stat a ieșit și la balcon, de unde a ținut să le mulțumească la toți, spunând: ,,Vă sunt foarte recunoscător, nu pentru că îmi faceți manifestație, ci pentru că stigmatizați încercările ce se fac pentru a introduce în țara noastră tradiția asasinatelor. Într-o țară care are toate libertățile, cum e țara noastră, guvernul nu se apără, îl apără opinia publică”.

Foarte curând a început instrucția judiciară, împotriva lui Stoica Alexandrescu, pe tot parcursul acesteia, învinuitul afirmând cu tărie că a fost decât un executant, autorii morali ai atentatului împotriva prim ministrului fiind unii membri ai opoziției din Rm. Sărat, în frunte cu deputatul Iosif Oroveanu, de la care a primit o poliță de 5000 lei scontabilă de îndată după producerea atentatului.

Datorită unei scrisori trimise de un student, autoritățile știau că Ion Oroveanu, fratele deputatului Iosif, declarase, la Anvers, în Belgia, în fața unor studenți români întâlniți acolo, că I.C. Brătianu merită să fie omorât, politica lui fiind una funestă.

Arestarea lui Iosif Oroveanu le-a dat ocazia deputaților conservatori să depună o moțiune, prin intervenția deputatului Nae Ionescu

După descinderea organelor de anchetă la Râmnicu Sărat, au mai fost arestați Iosif Oroveanu, Gheorghe Protopopescu fratele vitreg a lui Stoica Alexandrescu, Pompiliu Stănescu, agent electoral și Iordache Tănăsescu zis Muscalu, cel care, în București, arătase victima atentatorului.

La Cameră, arestarea lui Iosif Oroveanu, a prilejuit deputaților conservatori depunerea unei moțiuni, prin intervenția deputatului Nae Ionescu. Moțiunea a fost, însă, respinsă pe motivul că arestatul era învinuit de uneltiri privind comiterea unui asasinat, astfel că instrucția judiciară a continuat și dosarul a fost trimis Curții cu Juri din București, procesul începând în ziua de 17 decembrie 1886.

Printre avocații apărării celor arestați se aflau Titu Maiorescu, profesorul Nae Ionescu, G. Vernescu, I. Lahovari ș.a. Acuzatul principal, Stoica Alexandrescu, sfătuit din prudență sau tactul politic al conservatorilor, a avut avocat doar din oficiu, pe considerentul că, chipurile, niciun avocat n-a dorit să se expună, ca apărător ales, apărând un atentator la viața primului ministru.

Procesul a durat 7 zile și s-a soldat cu următoarele condamnări: Stoica Alexandrescu – 20 de ani muncă silnică; Iordache Tănase, poreclit Tănăsescu, zis Muscalu – un an închisoare corecțională, cei doi fiind obligați să plătească statului și suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Ceilalți inculpați au scăpat de pedepse.

Peste doi ani, însă, guvernul Brătianu a căzut și locul său a fost luat de un guvern al conservatorilor Junimiști condus de Theodor Rosetti, președintele Curții de Casație, cu Titu Maiorescu ministru la Instrucția Publică și Alexandru Marghiloman la Justiție. După o vreme, acest guvern, profitând de un eveniment sărbătoresc, a prezentat Regelui Carol I o listă de grațieri în care l-a strecurat și pe Stoica Alexandrescu și, astfel, atentatorul la viața lui Ion .C. Brătianu, a ieșit din pușcărie, cu mult înainte de ispășirea pedepsei.

Ionel Brătianu nu și-a atras doar laude, ci și multe critici dure, toate culminând cu atentatul la viața sa, din ziua de 8 decembrie 1909

Nu numai ilustrul politician a avut parte de atentate, ci și fiul său, Ionel Brătianu (Ion I. C. Brătianu), cel care, în 24 ianuarie 1909, după schimbarea majoră la vârful conducerii PNL, a luat locul bătrânului liberal Dimitrie Alex. Sturza.

Ascultat de întreaga clasă politică, chiar și atunci când se afla în opoziție, Ionel Brătianu nu și-a atras doar laude, ci și multe critici dure, toate culminând cu atentatul la viața sa, din ziua de 8 decembrie 1909.

Se întorcea de la ședința Senatului, când, chiar în fața Școlii de Război, aproape de casa sa din Str. Colței, un individ care-l urmărise, a tras asupra lui trei focuri de revolver, gloanțele atingându-i umărul, spatele și baza toracelui. Urmărit de trecătorii martori la atentat, făptuitorul a fost prins în fața hotelului Union. Predat unei secții de poliție, s-a constatat că era un fost lăcătuș la căile ferate, în vârstă de 27 ani, cu nivel de pregătire redus, rămas șomer în urmă cu vreo două săptămâni. Se numea Gheorghe Jelea, după alții Gheorghe Stoenescu (Stoianovici) Jeleca, originar din Oltenița, născut din tată bulgar și mamă româncă, înainte de intrarea la căile ferate, fiind sergent în armată.

În urma percheziției făcute la domiciliul atentatorului, pe lângă broșuri socialiste, s-a găsit și planul atentatului, gândit în cele mai mici amănunte, în felul acesta dovedindu-se fără dubii premeditarea.

Societatea civilă din acea vreme a reacționat prompt, dezaprobând cele întâmplate; numeroase telegrame și scrisori de solidaritate fiindu-i expediate lui Ionel Brătianu, încrederea în justețea orientărilor sale de a continua mărețele fapte ale părintelui său Ion .C. Brătianu fiind una deplină. Corpul didactic și chiar angajații la CFR au condamnat cu indignare atentatul. Emoționante au fost și mesajele de dincolo de Carpați, prin care se dorea reînsănătoșirea victimei pentru fericirea întregului neam românesc, ardelenii știind că una din preocupările deosebite ale lui Ionel Brătianu era și crearea conjuncturii istorice favorabile pentru aducerea Transilvaniei la sânul patriei mamă, România.

La terminarea judecății, Gheorghe Jelea a fost găsit vinovat de tentativă de omor cu premeditare, pentru care a primit pedeapsa maximă prevăzută de lege, 20 de ani muncă silnică.

Refăcut după atentat, peste numai 8 luni, pe 31 august 1910, Ionel Brătianu sosea pe Dunăre cu vaporul DOMNIȚA FLORICA, să facă o vizită de lucru la Călărași, însoțit de Anghel Saligny, în vederea inspectării portului și clădirii Căpităniei, tocmai construită după planurile celui din urmă.

Pe timpul primirii oficiale de la debarcader, plimbării pe străzi, în piață, a fost întâmpinat de locuitori cu aclamații prin care își manifestau atașamentul față de oaspete și aprobarea pedepsei date de justiție.

Articol realizat de VICTOR PANDURU