Festivalul Zavaidoc - un regal de muzică lăutărească

 

Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC 2023 s-a dovedit un regal de muzică de calitate, primit cu interes și căldură de sute de iubitori ai genului din Pitești, dar și din alte localități, care au umplut sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, în zilele de 25 și 26 noiembrie. Evenimentul, ajuns la a XVI-a ediție, organizat de Primăria Municipiului Pitești și de Consiliul Local Pitești prin Centrul Cultural Pitești, are ca obiective promovarea muzicii lăutărești autentice, descoperirea de noi talente ale genului și omagierea marelui artist Zavaidoc, pe numele real Marin Teodorescu, născut la Pitești în urmă cu 127 de ani.

 

Prima zi a festivalului a cuprins un concurs de interpretare, în care au fost admiși după preselecție opt aspiranți la premiile și trofeele ZAVAIDOC, concurs urmat de recitaluri extraordinare, susținute de: George Nedelea, Mirela Năsturică, Constantin Gaciu și de cuplul Brăduța și Ninel Stângaciu. A prezentat actrița Maria Buză, iar acompaniamentul a fost asigurat de Taraful „Marin Alexandru”.

 

Cea de-a doua zi a festivalului a debutat cu festivitatea de premiere a câștigătorilor, aleși de un juriu format din personalități avizate în domeniul muzical: Adrian Grigoraș, dirijorul Orchestrei de Muzică Populară a Radiodifuziunii Române (președintele juriului), istoricul și scriitorul Sevastian Tudor - director al Teatrului Alexandru Davila din Pitești timp de 20 de ani, etnomuzicologul Gheorghița Nicolae, realizatoare de emisiuni tv, interpreta de folclor și realizatoarea radio Polina Gheorghe, profesorul de canto popular și interpretul de folclor Valentin Grigorescu (directorul artistic al Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC).

Prin urmare, Mențiune II a primit Mariana Stoica, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Vaslui, și Mențiune I Anamaria Trandafir, în vârstă de 25 de ani, din comuna Bascov, județul Argeș. Premiul III a fost obținut de Mădălina Gherghina, în vârstă de 31 de ani, din comuna Poiana Lacului, județul Argeș, iar Premiul II i-a revenit Ilincăi Din, în vârstă de 18 ani, din municipiul Pitești. Premiul I a fost câștigat de Diandra Popaiacu, în vârstă de 19 ani, din Pitești.

Au urmat un moment artistic oferit de Anastasia Stan și Delia Ionică, eleve la cursul de canto popular din cadrul Centrului Cultural Pitești, și recitaluri extraordinare susținute de cuplurile de artiști Maria Buză și George Pătrașcu, Ana Maria și Marian Mexicanu. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC s-a încheiat cu un recital susținut de îndrăgitul Ionel Tudorache.


 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea