Ordin pe unitate! Primarii PNL nu au voie să participe la evenimentul caritabil ,,Ignatul la Golești"

 

Umblă vorba prin târg că şefa PNL Argeş, Alina Gorghiu, nu-i lasă pe primarii liberali să taie porcul la Goleşti. Evenimentul e deja o tradiţie în judeţul nostru, an de an primarii aducând porci şi sacrificându-i conform obiceiurilor româneşti. După ce se face pomana porcului, iar invitaţii gustă din preparatele delicioase, carnea rămasă este donată centrelor de bătrâni şi copii, din cadrul DGASPC Argeş.

Primarul de la Albota, Ion Dumitru, le-a transmis edililor de la PNL o invitaţie la acest eveniment:

 

“În dată de 13 decembrie, ora 10, A.Co.R și Consiliul Județean Argeș organizează ,,Ignatul la Golești", sărbătoare tradițională cu scop caritabil. Primarii vor tăia porci, iar carnea va fi donată către centrele de copii și bătrâni.

 

Circulă zvonul că ai noștri colegi de la PNL ar avea ,,interdicție" la acest eveniment. V-aș aminti că aveți motive să nu lipsiți, cum ar fi:

1. Primul popas al regelui Carol în anul 1866 a fost la Golești.

2. A fost însoțit de Brătianu.

3. Golescu a fost om politic și chiar prim ministru, de la PNL.

4. Va puteți poza cu tronul regelui.

Cred că a venit momentul să lăsăm deoparte orgoliile și să participăm cu toții la această acțiune! Suntem primari, facem în primul rând administrație!

În calitate de președinte al A.Co.R Argeș invit pe toți oamenii politici și pe dv. domnule Prefect, chiar dacă sunteți , «apolitic», să fiți alături de noi la această sărbătoare!”, a scris ducele de Albota, pe pagina sa de Facebook.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea