VENIREA LUI CAROL I

Joi, 14 Decembrie 2023 07:26

 

 

După abdicarea lui Cuza Vodă, la 22 februarie 1866, mișcarea antiunionistă de la Iași - diversiune pusă la cale și întreținută de Imperiul Țarist, condusă de omul rușilor, Calinic Miclescu, Mitropolitul Moldovei – a luat îngrijorător amploare, soldații țariști aflându-se deja pe străzi să sprijine complotistul. Cum Mica Unire era în pericol, camerele Parlamentului s-au reunit de urgență și au votat alegerea lui Filip I, comite de Flandra, duce de Saxonia, ca domn al Principatelor Unite, numai că, în mod neașteptat, acesta refuză să vină pe tron. Atunci, Curtea Franței sugerează candidatura prințului Carol Hohenzollern Sigmaringen, cunoscut încă din copilărie de Împăratul Napoleon al III-lea, marele susținător al unirii făcute de români.

 

La această alegere, contribuția doamnei Hortansa Cornu, o devotată prietenă a mamei prințului, dar și a împăratului, nu a fost una de neglijat, atâta timp cât, în saloanele pariziene ale acesteia, se întâlneau mulți reprezentanți ai popoarelor din Orient, aflați în lupta pentru emanciparea propriilor țări. Alegerea prințului Carol se impunea să fie agreată de marile puteri Europene, astfel că Ion C. Brătianu și Bălăceanu au început negocierile cu acestea. Cum totul a mers bine, la sfârșit de martie, Locotenența Domnească, formată din generalul N. Golescu, colonelul N. Haralamb și Lascăr Catargiu, publică proclamația către popor, recomandând alegerea lui Carol ca domnitor cu drept de moștenire și, prin plebiscit, se votează favorabil cu peste 99% din voturile exprimate.

 

Întâlnire secretă de la Zurich între Carol și Sergiu Leș

Pentru că Prusia era în prag de război cu Imperiul Habsburgic, sublocotenentul Carol, din Regimentul II Dragoni de Gardă, dar, mai ales, fiind și membrul unei familii domnitoare, nu putea părăsi țara fără asentimentul regelui Wilhelm I. Regele este de acord, dar, cu plecarea în taină și, la despărțire, îi urează să-l aibă în paza providența. Cancelarul Bismark, la rândul său, îl încurajează, asigurându-l, chiar, că în caz de nereușită, este binevenit înapoi acasă, numai că, atât pe rege, cât și pe cancelar, cel mai mult îi deranjau să vadă cum un descendent al familiei de Hohenzollern, va ajunge vasalul unui sultan musulman; erau însă convinși că o asemenea supunere nu putea să dăinuie.

Așa se ajunge la întâlnirea secretă de la Zurich, unde Carol este așteptat de Sergiu Leș, un tânăr locotenent român pregătit să-i predea documentele care confirmau identitatea omului de afaceri elvețian Karl Hettingen, aflat în călătorie până la Odessa și, sub această identitate, prințul își începe călătoria incognito spre noua sa patrie.

Ajuns la Baziaș - călătorind separat de Ion C. Brătianu, boierul care, pentru cheltuielile de a-l aduce în țară, vânduse o moșie a soției, primită de zestre - se cazează la hotel două zile, până la îmbarcarea pe vapor, nevoit să aștepte, prioritate la transport având trupele habsburgice aflate în pregătire de înfruntare cu armata prusacă.

Pe vapor, separat de prinț, se urcase și Ion C. Brătianu, musafirul familiei lui de la Dusseldorf, însă, conform convenției, și-au vorbit abia după coborârea din cabinele clasa a II-a, pe debarcaderul din Turnul Severin, unde erau așteptați de grupul personalităților locale, îmbrăcate elegant, în frunte cu prefectul județului.

Cum Ion C. Brătianu dăduse ordin ca trăsurile să fie pregătite deja de călătorie, după o scurtă masă și odihnă, împreună cu Carol, s-au urcat într-o trăsură trasă de opt cai, mânați de un vizitiu sus pe capră, încadrat pe margini de doi surugii călări, pocnind din bice, în strigăte grăbite, știind că, pentru pecetluirea faptului împlinit, se impunea ajungerea grabnică la București.

Cu trăsurile însoțitorilor în urmă, s-a format convoiul care a luat-o din loc pe un drum de pământ cu gropi, plin de praf, până la vadul unui pârâu trecut prin apa fără să atingă fundul trăsurilor. Apoi, au ieșit undeva pe lângă Dunăre, în câmpii înierbate, cu turme de vite și oi aduse la păscut din sate, după care s-au îndreptat spre Jiu, nu înainte ca Brătianu să-i spună principelui că obiceiul oamenilor locului este să măsoare distanțele, mai ales, după vreme, socotind cam trei ceasuri pentru parcurs o stație de poștă.

Câmpia, întreruptă din loc în loc de pâlcurile copacilor, deschidea, până departe în zare, drum pe lângă mici așezări rare, sau conace înconjurate de pătule pline cu grâne.

Prin toate locurile pe unde treceau, după ce prinseseră înainte de veste, bărbați și femei îmbrăcați cu haine albe de pânză, pline de cusături cu fire colorate, mai mult roșu și negru, lângă mulți copii curioși, însoțeau alergând convoiul, până nu se mai puteau ține de el și-l urmăreau cu privire cum se pierdea în depărtare.

La o vreme, prințul Carol l-a întrebat pe Brătianu câți locuitori are țara și cum sunt oamenii. Boierul i-a răspuns că numărul este de aproape 4 milioane, după care a adăugat: ,,Noi, românii, suntem entuziaști și pasionați. Să nu ne luați în nume de rău! În vinele noastre curge sânge latin și dac, care, câteodată, ne face să întrecem măsura, în dorința de a obține ceea ce dorim”.

La Pitești sunt întâmpinați de oficialități cu mare bucurie

Ajunși la Jiu, în Stația de Poștă de lângă Craiova, plină de poștalioane, sub șopronul mare, acoperit cu trestie, fac un mic popas. În jurul stației, pășteau caii de schimb, iar în bătătura mare opriseră, pentru dejugat, multe căruțe. În spate, ceva mai departe de șopron, erau pătulele și fânarele pentru hrana cailor de schimb, alături de grajdurile lor. Din clădirea mică a stației, acoperită cu șindrilă, pe care-și făcuseră cuiburi câteva berze, intrau și ieșeau mulți. Când principele a înțeles că acolo era instalat telegraful, s-a luminat la față; vedea un semn de modernitate.

Știind că trebuiau să ajungă cât mai repede la București, Brătianu coborâse hotărât să dea câteva ordine. Lumea se mișca repede și niște flăcăi zdraveni au și apărut cu trăsurile care urmau să-l ducă mai departe împreună cu prinț și pe însoțitorii lor. După ce flăcăii au pus în hamuri cai odihniți și sătui, câte patru la fiecare trăsură, s-au îndreptat spre Olt. L-au trecut cu podul plutitor, să poposească la o familie din Slatina, unde, împreună, urmau să stea pentru odihnă ceva mai multe ore. Carol ajungea astfel oaspetele primei familii românești, una în care, spre surprinderea lui, se vorbea impecabil franțuzește, iar băiatul de casă oferit să-l ajute pentru pregătirea de masă știa limba germană.

La Pitești sunt întâmpinați de oficialități cu mare bucurie, toți știind că principalul artizan al venirii prințului în țară, nu era nimeni altul decât argeșeanul Ion C. Brătianu.

Seara târziu, după ce Brătianu s-a retras la moșia sa din Ștefănești, Carol a rămas la conacul Goleștilor, primit de generalul N. Golescu, membru al Locotenenței Domnești. Alături de familie, generalul îl întâmpină în cel mai cordial mod, conacul, luminat ca ziua, cu tot felul de lămpi și lumânări, așteptându-l pe principe cu masă aleasă, pregătită deja de soția generalului, o gazdă desăvârșită.

După reconfortare și servirea mesei, bărbații s-au retras în marele salon al conacului, să pună la punct toate detaliile intrării în București, programată a doua zi. La finalul discuțiilor, însă, în seara târzie, generalul Golescu îi propune lui Carol să aprobe decretul de grațiere și repunere în drepturi a mitropolitului Calinic Miclescu, cel care se așezase cu crucea în mână în fruntea manifestanților separatiști de la Iași, incitați de puterea țaristă. ,,Domnia Voastră va începe, Măria Ta, cu iertare și înțelegere” i-a zis și prințul a fost întru totul de acord.

A doua zi dimineața, în curtea conacului, plină de oameni, erau pregătite mai multe trăsuri elegante și, emoționat, Carol a pornit la drum, convoiul fiind condus de un pluton al dorobanților, care urma să fie schimbat la fiecare zece kilometri. Trăsurile oficiale erau încadrate de tineri militari sau civili călări, înaintând ușor prin mulțimea de bărbați, femei și copii îmbrăcați de sărbătoare, la convoi adăugându-se căruțe de tot felul, echipaje elegante trase de cai minunați, sau tineri călări.

Carol saluta în stânga și în dreapta, prins de atmosfera de sărbătoare sub un cer perfect senin.

Convoiul s-a oprit la Găești, Titu și moșia lui Ion Ghica din Ciocănești, unde Carol și-a schimbat hainele de călătorie cu fracul. Aici, așteptat de Dimitrie Ghica, ministrul de interne, a plecat spre Băneasa, unde a fost întâmpinat de mulțimea celor treizeci de mii de oameni, în frunte cu Dumitru Brătianu, primarul Bucureștiului, care i-a predat cheia orașului. Prințul a mulțumit în franceză, exprimând dorința să aibă puterea aducerii fericirii românilor, după care marea de oameni a început să înainteze, ușor, spre capitală.

Mulțimea îl aștepta peste tot cu flori, în special trandafiri. Pe Podul Mogoșoaia, era surprins să vadă clădiri nu prea înalte, dar bine întreținute, vecine cu locuri virane. În câteva părți, întâlnirea cu bordeie l-a surprins, așa cum l-au surprins străzile pline de gropi, nepavate. Palatul Domnesc, unde locuise, până nu demult Cuza, era destul de mic, cu parter, etaj și un grajd mare în spate. Doar Piața Teatrului îl ducea cu gândul la un oraș european. Pe lângă malurile Dâmboviței, a ajuns pe Dealul Mitropoliei, primit de mitropolitul Nifon, care, după închinarea de bun venit, a ținut un Te Deum prelungit pe fastul ortodox.

La terminarea serviciului religios, prințul a intrat în clădirea Camerei, întâmpinat cu discursuri ceremonioase, cărora le-a răspuns cu depunerea jurământului de credință. Apoi, în ovațiile oficialilor, a continuat cu rostirea declarației de loialitate față de poporul român: ,,Ales spontan de către națiune Principe al României, am părăsit fără întârziere patria și familia mea, pentru a răspunde la chemarea poporului care mi-a încredințat soarta sa. Punând piciorul pe acest pământ sfințit, am devenit român. Rezultatul plebiscitului îmi impune, o știu, mari datorii, nădăjduiesc că-mi va fi dat să le îndeplinesc. Eu vă aduc o inimă sinceră, gânduri curate, o voință hotărâtă de a face bine, un devotament fără margini către noua mea patrie și acel respect neclintit al legilor pe care le-am moștenit de la străbuni. Cetățean astăzi, mâine, dacă va trebui, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta bună sau rea. Din acest moment, totul este comun între noi, aveți credință în mine, precum și eu am în dumneavoastră.

Numai Dumnezeu poate ști ceea ce viitorul păstrează patriei noastre, din parte-mi să ne facem datoria! Să fim tari prin unire, să împreunăm forțele noastre, pentru a fi la înălțimea evenimentelor. Providența care a condus pe alesul dumneavoastră până aici și care a înlăturat toate piedicile în calea mea nu va lăsa neîmplinită opera sa. Trăiască România!”

Așa începea domnia de 48 ani a celui care a pus România în rândul statelor moderne.

Articol realizat de VICTOR PANDURU