Vicepreședintele Curții de Apel Pitești s-a pensionat

 

# Daniel Radu - un judecător apreciat unanim

Judecătorul Daniel Radu, vicepreședinte al Curții de Apel Pitești, a depus, în această toamnă, cerere de pensionare. Aceasta a fost pusă în discuție în ședința pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Cererea fiind aprobată a fost trimisă președintelui României pentru a fi emis decretul de pensionare. Iar Decretul cu pricina a fost semnat, vinerea trecută, de Iohannis.

 

Daniel Radu a fost (și este!) unul dintre cei mai apreciați judecători din Argeș, cu o vechime de 26 de ani în magistratură. Licențiat în Drept în 1997 și doctor în Drept din 2010, Daniel Radu a fost, mai întâi, două luni, avocat la Baroul Argeș, după care, timp de doi ani, în perioada 1997-1999, a fost judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia. Între 1999 și 2002 a fost judecător la Judecătoria Pitești, transferându-se apoi pentru doi ani la Tribunalul Argeș.

 

Din 2004 este judecător la Curtea de Apel Pitești, fiind președinte de secție în perioada 2009-2021. Din iunie 2022, Daniel Radu este vicepreședintele Curții de Apel Pitești.

Pensionarea lui Daniel Radu reprezintă o pierdere pentru sistemul judiciar din Argeș. Un magistrat citit și echilibrat, care va fi dificil de înlocuit.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea