DIN CRONICA FAMILIEI PAVEL ZĂGĂNESCU

Joi, 21 Decembrie 2023 07:11

 

Când, în Secția stampe a Bibliotecii Academiei Române, descoperi fotografia lui Giusepe Garibaldi, marele unificator al Italiei, alături de fotografiile lui Alexandru Zăgănescu, soției sale italience și fiului lor Mihail, te întrebi ce legătură a fost între aceștia. Să afli răspunsul cum a ajuns Alexandru Zăgănescu – vărul și fiul adoptiv al căpitanului Pavel Zăgănescu, eroicul conducător al pompierilor în lupta cu turcii, din 13 septembrie 1848, de pe Dealul Spirii – să se căsătorească cu o italiancă, trebuie să ajungi în timp până la 1867, atunci când, după o îndelungată călătorie, dintr-un vapor ancorat în portul Galați, din mulțimea călătorilor de diferite nații, cobora o tânără frumoasă italiancă, ce a atras privirile vameșului, cu toate că era obișnuit cu forfota din fiecare zi a pasagerilor.

 

Numele din pașaport, Maria Bidischini dal Oglio, nu-i spunea nimic, după ce, un tot mai mare număr de italieni persecutați de guvernul regal italian, aleseseră ca loc de exil România, obligați să-și părăsească țara, ca adepți ai ideilor lui Garibaldi, popularul erou național al Italiei.

 

Imigranții italieni se bazau pe ecoul, încă nestins, pe meleagurile noastre, al epopeii garibaldiene, dar și pe legăturile avute de mulți dintre ei cu personalități marcante românești ale timpului, angajate în efortul țărilor Europei, de la mijlocul secolului 19, pentru înfăptuirea unui front comun împotriva absolutismului, în vederea triumfului justiție socială și libertății naționale.

Voluntari garibaldieni aveau să participe, alături de armata română, în războiul pentru independență

C. Ghica agentul diplomatic român la Istanbul, într-o notă adresată ministrului de externe Gh. Costa-Floru, scria că ,,Mulți garibaldieni speră să aibă o primire mai bună în România, decât cea pe care le-au făcut-o autoritățile turcești și pleacă cu destinația Galați sau Brăila...”

Relațiile politice dintre Giusepe Garibaldi și C. A. Rosetti erau foarte cunoscute, patriotului italian, C. A. Rosetti expediindu-i în mod curent ziarul său ,,Românul”. Garibaldi afla astfel vești despre țara noastră, motiv pentru care îi adresa scrisori de mulțumire.

Sub steagul lui Garibaldi, lângă ostașii acestuia, pentru unificarea Italiei, luptaseră mulți revoluționari români, precum cunoscutul Titus Dunka.

La rândul lor, voluntari garibaldieni aveau să participe, alături de armata română, în războiul pentru independență din 1877-1878, după ce popularul erou i-a îndemnat ca acolo pe câmpul de luptă ,,să spună fraților români că, deși departe, gândul și inima lui Garibaldi sunt cu ei...”

Tânăra și frumoasa italiancă debarcată pe malurile Galațiului, nu era nimeni alta decât sora Italiei Garibaldi, soția lui Menotti, primul dintre fiii vestitului luptător pentru unitatea patriei sale. Așadar, Maria Bidischini dal Oglio făcea parte dintre afinii marelui revoluționar, obligată să ia calea exilului, datorită persecuțiilor regale dezlănțuite împotriva sa, ca urmare că era rudă prin alianță cu Giusepe Garibaldi.

La puțină vreme după sosirea în România, italianca l-a cunoscut pe locotenentul Alexandru Zăgănescu, văr și fiu adoptiv al vestitului căpitan de pompieri, eroul Pavel Zăgănescu.

Prietenia dintre cei doi tineri, care aveau principii și orientări asemănătoare, s-a înfiripat repede și, astfel, italianca a aflat extraordinara poveste a căpitanului de pompieri erou. Fiul unui boier din Rm. Sărat, cunoscut sub numele de Grozescu Căminarul și al Smarandei, Pavel, născut pe 17 ianuarie 1815, din dorința mamei, a purtat numele familiei bunicului Zăgănescu, decedat în 1784, lăsând moștenire 350 stânjeni de moșie și un restaurant în București.

Cum familia era înstărită, Pavel Zăgănescu a urmat școli, făcând parte din primele generații de tineri care au învățat în limba română. Încă de tânăr a fost cuprins de spiritul patriotic și revoluționar al vremii de atunci, întrând, la numai 15 ani, în rândurile Miliției Naționale, ca aspirant la gradul de ofițer, primit, 10 ani mai târziu, când a fost înaintat la gradul de sublocotenent, transferat la Batalionul 1 al Regimentului 2, pentru ca la scurt timp să se mute la nou înființata Companie de Pompieri București. După ce, în cadrul acesteia, se evidențiază pe timpul Marelui incendiu din 23 martie 1847, care a mistuit peste 1000 de clădiri bucureștene, domnitorul Gheorghe Bibescu îl avansează la gradul de locotenent pentru ,,Activa implicare a datoriilor slujbei” și, doar peste un an, devine comandantul ,,Roatei de Pompieri” a Bucureștiului.

După ce-i dezbătuse împreună de multe ori ideologia, Pavel Zăgănescu devine unul dintre prietenii cei mai apropiați ai lui Nicolae Bălcescu, decis să-l urmeze în activitatea sa revoluționară, astfel că ia parte, cu toată convingerea, la anihilarea acțiunii contrarevoluționare a coloneilor Odobescu și Solomon.

La 13 septembrie 1848, dimineața, garnizoana românească a primit ordin de la generalul Teii, șeful oștirii, să se concentreze în cazarma din Dealul Spirii, pentru oficierea primirii steagurilor de luptă. Tocmai când erau pregătiți de începerea ceremoniei, militarii au fost surprinși să vadă că pe ulița mare dinspre Cotroceni, alerga multă lume. Striga să li se dea arme că o armată otomană, cu patru comandanți în frunte Omer Pașa, Kerim Pașa, Mehmed Pașa și Ismail Pașa, a ridicat deja tabără pe câmpul de lângă casele lor.

La scurtă vreme, în fața cazărmii, a apărut coloana de avangardă condusă de pașa Kerim, care în limba turcă, a ordonat colonelului Golescu și căpitanului Caragea, să-i lase liberă cazarma. Colonelul a refuzat categoric, ordonând soldaților săi să proptească poarta intrării în cazarmă. Karim pașa s-a întors în așteptare spre grosul armatei turce din apropiere, numai că, la 150 stânjeni de poarta cazărmii, spre vârful Dealului Spirii, s-a întâlnit cu trupa de pompieri, așteptată să vină și ea la cazarmă pentru fuziunea cu oștenii, pe timpul ceremoniei pentru înmânarea steagurilor de luptă.

Pavel Zăgănescu nu a mai fost primit în armată timp de 4 ani

Confruntarea dintre pompieri și turci a fost inevitabilă și, după o luptă de două ore jumătate, pompierii, conduși de Pavel Zăgănescu, ajutat de 5 ofițeri, 6 sergenți, în sunetele a 2 toboșari, 2 gorniști, cu prețul a 48 morți și 57 răniți, au pricinuit otomanilor 158 morți și 500 răniți, Karim Pașa fiind nevoit să se retragă.

Cu toate că pompierii și comandantul lor au devenit eroi în ochii lumii, conform regulamentelor militare, pentru că a acționat fără ordin, Pavel Zăgănescu și alți doi ofițeri subalternii ai săi, au fost dați afară din armată, arestați și închiși 2 ani la Văcărești.

Mai târziu, degeaba o comisie militară l-a găsit nevinovat; Pavel Zăgănescu nu a mai fost primit în armată, timp de 4 ani, până când norocul îi surâde, și domnitorul Barbu Știrbei acceptă să-și reia cariera militară, înrolat cu gradul de locotenent la ,,Roata de pompieri” a Bucureștiului. Ulterior a fost avansat la gradul de căpitan și în cele din urmă colonel, până în 1859, când devine inspector al frontierei Dunării.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, știindu-i competența, îl desemnează organizator al Corpului Grănicerilor, pentru ca 1864 să ajungă prefect al Poliției Capitalei, funcție în care se afla când vărul și fiul său adoptiv, Alexandru Zăgănescu, povestea totul despre el italiencei Maria Bidischini dal Oglio.

Între cei doi tineri, s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste și, în 1869, se căsătoresc la București, cununați de Pavel Zăgănescu.

Trei ani mai târziu, cei doi soți, împreună cu micul lor fiu Mihail, invitați în Italia, vizitează Roma, de curând devenită capitală a Italiei și, cum era de așteptat, se întâlnesc cu Giuseppe Garibaldi pe Insula Caprera, parte a arhipelagului Maddalena din partea de nord a Sardiniei, denumirea insulei venind de la numărul mare de capre sălbatice care creșteau acolo.

Garibaldi se retrăsese pe insulă, pe 9 noiembrie 1860, împreună cu familia, după ce refuzase orice fel de recompensă din partea regelui Victor Emanuel al II-lea, care, după ce l-a chemat la el, a rămas surprins să audă că i-a cerut ,,doar un sac de cartofi să pot să-mi fac o fermă și o barcă să pot merge spre Caprera”.

În cadrul liniștit al insulei, avea să trăiască unificarea Italiei proclamată la 17 martie 1861 și, să gândească toate planurile care au dus la nașterea Republicii Italia. Pe insulă, a stat, mai bine de două decenii, vizitat de mulți, asemenea familiei lui Alexandru Zăgănescu, rudele sale prin alianță din România, cărora, printre altele, în timpul petrecut împreună, le-a oferit și fotografia sa cu autograf, aflată la Secția stampe a Bibliotecii Academiei Române.

Alexandru Zăgănescu, asemenea înaintașului său, eroul din Dealul Spirii, a îmbrățișat cariera armelor și, în timpul războiului pentru independență din 1877-1878, s-a distins prin fapte de vitejie săvârșite pe câmpul de luptă.

Când s-a întors din război, l-a făcut pe tatăl său adoptiv, Pavel Zăgănescu, să lăcrimeze. Eroului din Dealul Spirii i se împlinise un vis al tinereții, acela să trăiască într-o țară unită, slobodă de turci, și a fost mulțumit să o facă, până la trecerea sa la cele veșnice, în 1897.

Tradiția de vitejie și abnegație în slujba neamului a fost dusă mai departe de Mihail fiul său și al italiencei Maria, copilul care fusese binecuvântat de Giuseppe Garibaldi, la întâlnirea de pe Insula Caprera.

Mihail Zăgănescu a murit eroic, în 1916 – pe timpul primului război mondial - lângă Câmpulung-Mușcel, după ce căpătase multe răni în lupta cu armatele Puterilor Centrale. Lăsa orfani trei băieți. Pentru faptele sale de vitejie, a fost înaintat post-mortem la gradul de locotenent-colonel.

Băieții lui Mihail Zăgănescu, la rândul lor, au îmbrățișat cariere militare și, când le-a venit rândul să lupte în al doilea război mondial, au făcut-o la fel de dăruiți precum înaintașii lor.

Colonelul Nicolae Zăgănescu a comandat Regimentul 9 artilerie antiaeriană care, în 1944, a îndeplinit misiuni importante de luptă în zona Văii Prahovei. Fratele său Constantin Zăgănescu a comandat gruparea antiaeriană care a apărat aeroporturile Băneasa și Pipera, iar cel de-al treilea, Alexandru, a luptat ca aviator pe frontul de vest.

O tradiție militară de familie, de toată admirația.

Articol realizat de VICTOR PANDURU