Continuă lucrările de asfaltare la Budeasa

 

Lucrările de asfaltare sunt în toi la Budeasa. Proiectul „Modernizare drumuri comunale în comuna Budeasa”, prevede modernizarea aleilor: Iorgulești, Poiana Țapului, Prunilor, Teilor, Croitori, Cireșului , precum și modernizarea drumului comunal DC 223 Ciubotea.

„În comuna noastră a început asfaltarea drumurilor pentru care am obținut finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny” Este vorba de proiectul “Modernizare drumuri comunale în comuna Budeasa” prin care vom moderniza șapte străzi, pe o lungime de aproximativ 5,4 km.

 

Pe lângă modernizarea drumurilor, este inclusă și reabilitarea ori construcția mai multor poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale. Acum se lucrează, într-un ritm foarte bun, pe Aleea Iorgulești și Aleea Poiana Țapului. Proiectele de asfaltare a drumurilor fac parte din programul de dezvoltare și modernizare a comunei noastre. Împreună am început acest proiect și evoluția se vede cu ochiul liber. Am accesat fonduri europene și guvernamentale pentru proiecte de infrastructură rutieră, canalizare, energie verde etc”, a precizat primarul Mihai Rachieru.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea