Filarmonica Pitești, partener în turneul național de recitaluri dedicat Zilei Culturii Naționale!

 

Cei mai faimoși 5 muzicieni români ai tuturor timpurilor, prezentați de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, într-un proiect cultural original, dedicat accesului tinerilor la cultură și prilejuit de sărbătoarea Zilei Culturii Naționale.

Asociația Culturală INNOVARTE în parteneriat cu Filarmonica din Pitești și cu Școala nr. 13 „Mircea cel Bătrân” vor organiza în ziua de 26 ianuarie, începând cu ora 13:00, la Sala de Festivități a Școlii nr. 13, o serie de evenimente culturale care va cuprinde un recital cameral, o conferință pe teme muzicale și lansarea, în mediul online, a unui videoclip de muzică de cameră românească.

 

Proiectul intitulat „TOP 5 ROMÂNIA” dezvoltă o abordare originală a tendinței – dealtfel foarte des utilizată în prezent – de includere a unor valori fundamentale ale culturii într-un sistem de comunicare accesibil și atractiv mai cu seamă pentru publicul tânăr. Astfel, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga propun tinerilor ascultători realizarea unui clasament al celor mai faimoși 5 muzicieni români din toate timpurile, cu scopul de demonstra, pe baza unor informații istorice și date statistice bine documentate, faptul că aceste personalități de renume mondial nu se numără printre starurile contemporane ci, spre surprinderea multora dintre cei ce alcătuiesc publicul actual, sunt Dimitrie Cantemir, Anton Pann, Ciprian Porumbescu, George Enescu și Dinu Lipatti.

 

Proiectul „TOP 5 ROMÂNIA” este organizat de Asociația Culturală INNOVARTE cu parteneriatul postului Radio România Muzical, al Universității Naționale de Muzică din București și al instituțiilor care găzduiesc evenimentele incluse în program.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea