Andrei Florin Mircea a sărbătorit Înălţarea alături de argeşeni

Preşedintele coordonator al Alianţei pentru Argeş şi Muscel, Andrei Florin Mircea, a sărbătorit sfânta sărbătoare a Înălţării alături de câteva mii de argeşeni. Acesta a preferat în locul unei zile de campanie electorală să petreacă alături de colegii de alianţă şi argeşeni, înălţarea într-un tur al bisericilor şi mănăstirilor din Argeş. Acesta şi-a început ziua cu o vizită la mănăstirea Tutana din Băiculeşti acolo unde, alături de candidatul Costel Voica, a ciocnit câte un ou roşu cu localnicii sosiţi la slujbă. Nu mai puţin de 600 de persoane au participat la eveniment.
De asemenea, ANDREI FLORIN MIRCEA a ţinut să ciocnească un ou roşu şi alături de localnicii din Valea Danului la biserica din Verneşti alături de Vasile Nica, primarul comunei, după care s-a indreptat spre comuna Negraşi la tradiţionalul târg de Înălţare.
Legat de această zi, senatorul Andrei a declarat:
"Nu am vrut să fac campanie electorală astăzi. Am ţinut să fiu între oameni fără materiale de campanie, fără gălăgie, ci cu sufletul. Suntem oameni şi trebuie să păstrăm ceea ce este sfânt în suflet. Nu puteam să fac astăzi campanie. Avem timp de campanie. Noi am fost prin localităţile astea de atâtea ori, i-am ajutat să facă şcoli, drumuri, să introducă reţele de canalizare şi apă potabilă, suntem între prieteni.  Nu vreau politică azi. E timp tot restul campaniei de politică. Ar fi păcat să întinăm această mare sărbatoare a Înălţării Domnului cu politică. Le transmit argeşenilor un sincer si calduros "Hristos a înălţat", multă sănătate, să vă dea bunul Dumnezeu putere şi realizări, dar mai ales linişte şi sănătate alături de familiie dumneavoastră!"

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea