EUROPEANUL DUMITRU BRĂTIANU

Miercuri, 31 Ianuarie 2024 08:53

 

Aproape că nu există moment important, din istoria noastră modernă, în care să nu fie implicat vreun membru al celebrei familii Brătianu. Unul dintre aceștia este Dumitru (Dimitrie) Brătianu, fratele cel mare al mult mai mediatizatului Ion C. Brătianu. S-a născut la Pitești, în 1818, ca fiu al stolnicului Constantin (Dincă) Brătianu și al Anei Brătianu (n. Tigveanu). Își definitivează studiile la Paris, unde dă bacalaureatul și absolvă Facultatea de Drept.

 

Simpatizant al Partidului Republican Francez (liberal radical), colaborează, între 1836-1848, sub pseudonimul ,,Regnault”, la publicațiile ,,Le National” și ,,La Revue Independante”, iar alături de fratele său, Ion .C. Brătianu, participă la insurecția pariziană din 1848.

 

În țară, este cooptat în societatea ,,Frăția” și, în mai 1848, este unul dintre membrii fondatori ai Comitetului Revoluționar din Țara Românească.

La 11 iunie 1848 este acreditat ca agent diplomatic pe lângă guvernele Austriei și Ungariei, pentru ca, din septembrie al aceluiași an, să îndeplinească această misiune pe lângă mai multe ,,guverne prietene”, desfășurând o întreagă activitate diplomatică în sprijinul cauzei naționale.

În aprilie 1851, Dumitru Brătianu trecea Marea Mânecii, ducând cu sine o scrisoare de recomandare din partea lui Edgar Quinet către Giuseppe Mazzini, revoluționarul italian născut în 22 iunie 1805, la Genova, exilat la Londra. Exilat după ce, intrat în organizația carbonarilor din Italia, începând cu 1827, susținuse revoluționarii din Piemont, Lombardia, Neapole, Toscana, Veneția, dar și din Spania, Franța, Germania, Elveția, Țara Românească, Moldova, Ungaria, Polonia, țările balcanice, fiind inițiatorul societății revoluționare Italia giovine (Italia jună), care a inspirat înființarea de asemenea societăți și în țările Europei, la noi, luând naștere România jună, în felul acesta, la nivelul continentului, apărând Europa jună.

În anul 1848, Mazzini era pe baricadele revoluționare, o vreme, alături de voluntarii lui Giuseppe Garibaldi, aflați în luptă cu armatele austriece din Piemont, care, din nefericire, înving. Însă, la începutul anului 1849, împreună cu forțele revoluționare, Mazzini răstoarnă guvernul papal și proclamă Republica romană, fiind ales prim triumvir al ei, după care introduce la Roma administrația laică. Însă, intervenția trupelor franceze pune capăt, la 4 iulie 1849, tinerei republici și Mazzini este constrâns să ia calea exilului, stabilindu-se la Londra, unde devine sufletul comitetelor revoluționare aflate în exil, provenind din mai multe țări, toate având scop declarat să declanșeze o nouă revoluție europeană, după înfrângerea celei din 1848.

Printre cei care sunt alături de marele revoluționar italian este și Nicolae Bălcescu, intrat în relații cu acesta prin mijlocirea doamnei Milner Gibson, una din devotatele lui Mazzini, care-i pusese la dispoziție saloanele sale pentru întruniri cu revoluționari din țările Europei. Aceștia, în final, înființează Comitetul democratic revoluționar european, condus de Giuseppe Mazzini, Ledru Rollin (Franța), Arnold Ruge (Germania) și A. Darasz (Polonia) și care, începând cu 5 iulie, editează LE PROSCRIT, un jurnal al republicii universale.

Între timp, Nicolae Bălcescu se întoarce la Paris, unde descoperă că activitatea comitetului european era rău văzută. De teama că nu va mai putea reveni în capitala Franței, după o eventuală reîntoarcere la Londra, dar și din dorința de a sfârși monografia consacrată lui Mihai Viteazul, ia hotărârea ca legătura cu revoluționarii de la Londra să fie ținută de Dumitru Brătianu.

Prima întâlnire dintre Dumitru Brătianu și marele revoluționar italian, are loc la 25 aprilie 1851, soldată cu o deschidere foarte repede a porților unei încrederi și simpatii reciproce, mai ales după ce Manzzini are ocazia să citească revista ROMÂNIA JUNĂ, apărută în românește la Paris și descoperă cât de repede poate să ajungă la înțelegerea limbii române.

,,Cel mai mare bărbat al secolului” - cum era supranumit revoluționarul italian - rămâne profund mișcat de programul junimii române și dă dispoziție să fie publicat, în revista ITALIA DEL POPOLO, cu un comentariu semnat chiar de el, iar cu o notă a lui A.Darasz să apară în revista emigrației poloneze LA POLOGNE.

Impresia produsă asupra lui Dumitru Brătianu de întâlnirile sale cu Mazzini a fost una de asemenea puternică, și-l determină să transmită exilaților români, de la Paris, un îndemn entuziast: ,,Bucurați-vă frații mei; fiți voinici să lucrăm bărbătește, că vremurile grăbesc. De azi până mâine poate începe hora voinicească, hora democrației europene. Să începem și noi danțul, căci hora voinicească este danțul românului”.

După ce, emigranților români din capitala Franței, Dumitru Brătianu le face cunoscute scopurile și modul de lucru al Comitetului democratic revoluționar european, toți aderă la comitet, adeziunea, la 10 mai, fiind comunicată lui Mazzini, care o consideră imagine a ,,marii fraternități care va uni în curând toate popoarele devenite libere”. Similitudinea de idei dintre revoluționarii români și comitetul lui Mazzini s-a putut desprinde și din faptul că, pe drapelele românești, încă de la 1848, fusese scrise cuvintele Justiție, Fraternitate. Principiile comitetului european erau, astfel, și ale românilor fericiți a fi solidari cu ,,națiunile eroice” pe care le reprezentau membrii comitetului european, angajați într-o mare ,,operă de regenerare” și, cum era de așteptat, la 29 iunie 1851, Dumitru Brătianu este cooptat în comitet, după care, chiar sub semnătura lui Mazzini, este întocmit un manifest către poporul român, redactat în limba italiană intitulat Alle popolazioni Rumene. Într-o traducere din epocă, în manifest, se scria: ,,Români, sunteți din ginta celor care nu pier. Numele ce-l aveți de la părinții voștri, limba, tradițiile, tendințele, totul v-aduce aminte că sunteți din poporul acela carele acum douăzeci de seculi, însemna lumea cu lucrări uriașe, pe calea cea mare a civilizației europene. Astăzi poporul acela trăiește iarăși, și voi asemenea trebuie să trăiți, căci și voi aveți o misie în Europa, a cărei conștiință instinctivă niciodată nu s-a stins din inima voastră. Sunteți avangarda gintei latine; și trebuie să fiți una din verigile de unire ursite a lega activitatea ei cu cea a gintelor slavă și maghiară. Conștiința misiei voastre vă constituie și vă chezășuiește naționalitatea! Dezvoltați-o cu credință și pricepere, suferiți, luptați, combateți pentru dânsa. Este datoria voastră către omenire; este dreptul vostru înaintea națiilor ce o compun. Fiți frații noștri, precum noi suntem ai voștri și să ne strângem mâna pe deasupra mormintelor martirilor noștri. Același pământ ne susține; același cer se destinde asupra capetelor noastre. Unul pentru toți, toți pentru unul! O bătălie mare se va deschide în lume. Fiți gata și săriți ca frații, la cel dintâi semnal, împotriva împilatorilor. Nu veți avea nici neatârnare, nici libertate, nici dreptate decât prin căderea lor! Ei vor cădea, numai prin unirea frățească și cu bună inimă a tuturor celor care suferă, se închină și vor combate împreună îndoita împilare”.

La recomandarea lui Mazzini, proclamația este publicată în Italia del progreso (Geneva 2 iulie 1851), în Il Progreso (Torino 3 iulie 151) și provoacă cum era firesc o mare satisfacție printre emigranții români de la Paris, care la rândul lor se grăbesc să o publice în numeroase ziare franceze din Paris și provincii, iar C. A. Rosetti o traduce în limba română pentru a fi citită în Principate sub forma unor foi volante. Toți revoluționarii români erau unanim de acord că, fără strădaniile lui Dumitru Brătianu, ca membru al Comitetului democratic revoluționar european, nimic nu este posibil și își manifestă entuziasmul pentru demersurile sale la acest înalt nivel, muncind alături de un genial om de bine, mare patriot, care gândea propășirea Italiei dar și a întregii Europe.

În calitatea sa de membru al comitetului, Dumitru Brătianu semnează, alături de Mazzini, numeroase acte, proclamații și face adeseori legătura între italian cu aderenții săi europeni, doar comunicarea cu francezii, făcând-o prin Jules Michelet.

Dumitru Brătianu este ales, în 1859, deputat de Pitești

Acțiunile militare proiectate nu s-au putut realiza și, după mai mulți ani de activitate la nivel european, Dumitru Brătianu revine în țară în 1857, asemenea multor emigranți români, dar, colaborarea cu Giuseppe Mazzini, a întreținut-o până după înfăptuirea Unirii Principatelor.

Întors în țară, alături de fratele său, Ion .C. Brătianu, și C. A. Rosetti conduce mișcarea liberală a PNL și, în ianuarie 1859, Dumitru Brătianu este ales deputat de Pitești, ulterior numit unul dintre secretarii Adunării Elective, care îl proclamă, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, domnitor și în Țara Românească.

Încă din momentul deschiderii Adunării Elective, condusă de Mitropolitul Nifon - atunci când B. Boierescu pornit să înlăture discordia care domnea în rândul electorilor, cerea ,,să piară tot ce ne desparte” și ,,principiul cel mai mare al naționalității” ,,acela al unirii” să învingă - Dumitru Brătianu și-a dat seama că o năzuință a sa, pentru care ostenise la nivel european, începea să se înfăptuiască, convingerea întărindu-i-se definitiv când, la terminarea discursului, ochii multora s-au umplut de lacrimi.

La sfârșitul ședinței, alături de Mitropolitul - președinte Nifon, I. Cantacuzino, S. Fălcoianu, A. Arsaki ceilalți secretari ai Adunării Elective, Dumitru Brătianu semna, plin de mândrie, celebrul proces-verbal, trimis, la propunerea fratelui său Ion Brătianu, de îndată, prin depeșă telegrafică, lui Alexandru Ioan Cuza: ,,Astăzi, sâmbătă 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Țării Românești procedând la vot pentru alegerea Domnului său, rezultatul a fost că cu unanimitate s-a ales Alexandru Ioan I. Cuza, Domnul actual al Moldovei și s-a proclamat Domn al Țării Românești”.

Alt eveniment major al istoriei noastre, avea să-l prindă pe Dumitru Brătianu martor, atunci când, în calitate de primar al Bucureștiului, la 1866, a primit, în apropierea pădurii Băneasa, pe prințul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege al României și, după ce i-a predat cheia orașului, a ținut un discurs în fața a 30.000 de oameni.

Apoi, ca un adevărat fruntaș liberal, pe rând, a deținut portofoliile ministerelor de externe, interne, culte și instrucțiunii publice, agriculturii, comerțului și lucrărilor publice, afacerilor străine, culminând cu funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri, fiind cel de-al cincisprezecelea prim-ministru al tânărului stat român.

Când a venit vremea ca România să lupte, în 1877, pentru independența față de turci, după care s-a pus problema recunoașterii ei internaționale, datorită relațiilor sale europene, n-a ostenit niciodată să facă tot ce-i era în putință, pentru izbândă.

A murit la 8 iunie 1892, în București. Iar nația română îi datorează recunoștință, asemenea întregului său neam de vizionari.

Articol realizat de VICTOR PANDURU