Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România au pornit campania Anti-Ro-Exit

Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România și membri ai Partidului Social Democrat s-au reunit la București, weekend-ul trecut, în cadrul unui eveniment de lansare a campaniei naționale Anti-Ro-Exit. Prin intermediul ei se vor arăta „avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană, se vor scoate în evidență minciunile vehiculate de anti-europeni și vor explica efectele dezastruoase ale unui Ro-Exit”, se arată într-un comunicat emis de PSD Argeș.

Județul Argeș a fost reprezentat de o delegație de peste 30 de membri condusă de Viorel Enache, coordonatorul județean PES Argeș.

„Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers și un dezastru economic și social pentru români. Nu putem accepta acest tip de discurs care riscă să-i afecteze în mod direct pe cetățenii noștri. Astăzi, împreună cu colegii mei din PES activists România și Partidul Social Democrat, am aprobat o rezoluție prin care începem campania Anti-Ro-Exit, cu scopul de a arăta avantajele apartenenței la Uniunea Europeană și de a prezenta riscurile reprezentate de acest tip de narativ anti-european inspirat de Moscova. România a înregistrat de la aderarea la Uniunea Europeană până în prezent un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro, în termeni de fonduri primite comparativ cu obligațiile sale financiare ca stat membru. Totodată, românii circulă astăzi liber în UE, fermierii au la dispoziție anual peste 3 miliarde de euro în termeni de subvenție, iar împreună beneficiem de drepturi esențiale conferite de legislația europeană. PES activists România susține și introducerea în Constituția României a apartenenței la Uniunea Europeană deoarece acesta ar fi cel mai patriotic și naționalist demers pentru securitatea și dezvoltarea țării noastre. Ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană, o țară reprezentată cu profesionalism la Bruxelles și Strasbourg, în așa fel încât noi să fim cei care dau tonul și influențează deciziile europene”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, coordonator național al PES activists România.

La eveniment au participat Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Alexandru Rafila, ministrul sănătății, Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și secretar general al PES activists România, Thomas Vaupel, secretar general adjunct al PES alături de numeroși parlamentari și secretari de stat axați pe componenta europeană.

PES activists România a organizat weekendul trecut Adunarea sa Generală împreună cu coordonatorii județeni și locali ai organizației. Peste 600 de persoane au participat la evenimentul organizat de structura de militanți ai Partidului Social Democrat interesați de temele europene, internaționale și doctrinare, cu scopul de a arăta atașamentul social-democraților români și europeni față de apartenența țării noastre la Uniunea Europeană. Organizația PES activists România are astăzi peste 10.000 de reprezentanți în toată țara și în diaspora și promovează încă din 2007 o voce puternică a țării noastre la nivel european.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea