Cătălin Teodorescu: ”Marcel Ciolacu râde de oameni? Scoate din lista compensatelor alimente importante și introduce magiunul?”

 

Cătălin Teodorescu, destul de recent intrat în AUR, este din ce în ce mai acid la adresa guvernanților. El îi acuză, pe aceștia, de grave încălcări, potențiale, ale legii. Comasarea alegerilor locale și europarlamentare este neconstituțională, iar principalul scop este bulversarea votanților, a declarat Cătălin Teodorescu. Acesta a explicat că legea prevede că un ales local are un mandat de patru ani, mandat care s-ar încheia în toamnă și nu în luna iunie, când se preconizează alegerile europarlamentare.

 

”Iată ce mizerie vor să pună la cale, de frica partidului AUR. Nu cred că este un comportament democratic, nici legal. Este o intenție foarte serioasă a lor, cea a comasării alegerilor. A fost aruncată în spațiul public pentru a vedea opiniile opoziției și ale populației. AUR se opune vehement unei astfel de acțiuni neconstituționale. În lege se prevede că un mandat are patru ani. De dragul puterii, pentru a-și păstra aleșii, calcă în picioare toate chestiunile legale și constituționale. În spatele acestei acțiuni se află cu totul altceva: frica viscerală pe care o au față AUR. Consideră, din niște calcule meschine, că dacă vor cumula alegerile locale cu europrlamentare, nu va mai fi vot politic, iar AUR nu va mai obține primul loc. Nu trebuie să te comporți așa, să bulversezi românii, să îi bagi în cabina de vot cu mai multe buletine de vot” a declarat Cătălin Teodorescu.

 

Fostul (și, probabil, viitorul) parlamentar de Argeș a mai criticat măsurile așa zis economice ale actualului Guvern. Cătălin Teodorescu: ”Marcel Ciolacu râde de oameni? Scoate din lista compensatelor alimente importante și introduce magiunul? Asta este protecția asigurată populației? Oamenii trebuie să treacă pe magiun?... Oricum, ieftinirea nu a fost una reală nici la celelalte alimente, după cum s-a văzut...”

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea