Liberalii argeșeni, prin vocea Alinei Gorghiu, bat câmpii (și dealurile) din zona Pitești!

 

Liberalii s-au mai liniștit cu amplasarea celor patru poduri peste râul Argeș, în Pitești, despre care habar nu aveau. Nici unde ar putea fi puse, nici ce ar putea face cu ele, nici care ar fi costurile. Patru poduri (doi cai frumoși)! Dacă, însă, această intoxicare de campanie electorală ar putea fi considerată o simplă petardă, veți vedea, mai jos, o adevărată bombă! Lansată chiar de șefa PNL Argeș, Alina Gorghiu. Rar mi-a fost dat să citesc atâtea aberații în doar câteva rânduri. Iată-le:

 

”Pentru cine nu a auzit încă, conceptul Cluj Innnovation City vine în Argeș cu o administrație liberală prin PitestiTechCity 2024. Știm ce avem de făcut și luăm lucrurile pas cu pas.

 

Luptăm pentru 10 parcuri industriale/tehnologice în zona metropolitană. La Ștefănești, Călinești, Moșoaia, Bascov, Bradu, Albota, Mărăcineni, Topoloveni, Costești și Arpechim!

Toate aceste localități au potențialul economic sufocat de o administrație publică deficitară. 10 parcuri industriale/tehnologice, în aceste zone strategice, înseamnă atragerea de investiții, companii și dezvoltatori. Înseamnă locuri de muncă pentru comunitatea locală.

Da, proiectul Pitești Tech City va crește veniturile administrațiilor cu 300% și investițiile în zonă cu 700% față de nivelul actual.

Proiectul va fi prezent în școli în Săptămâna Altfel. Astfel, integrarea școlilor și liceelor cu mediul de afaceri va deveni realitate.

Acest salt de bunăstare se va simți și în domeniul medical. Calitatea serviciilor medicale va fi exact ca la București. În sfârșit, un spital municipal nou.”

Patru poduri peste Argeș, zece parcuri tehnologice, sute la sută de bunăstare

Să începem cu lunga listă de gogoși fierbinți, numai bune de mâncat în cabina de vot: 10 parcuri industriale aici, în zona Pitești. Nu unul, nu două! ZECE! La Arpechim, Pitești (administrație PSD), apoi, lipit, la Bradu (administrație PSD), apoi lângă, la Albota (administrație PSD), Bascov (administrație PSD). Pe partea opusă, parcurile sunt și mai și: la Mărăcineni (lipit de Pitești, administrație PSD), la Ștefănești (lipit de Pitești, administrație PSD), la Călinești (lipit de Ștefănești, administrație? – nu mai știe nimeni de care), apoi la Topoloveni, lipit de Călinești (administrație PSD).

Hop și stupiza: trebuie parc industrial/tehnologic și la Moșoaia, în condițiile în care primăria este condusă de liberali.

Alina Gorghiu mai dă și din casă: ” Toate aceste localități au potențialul economic sufocat de o administrație publică deficitară.”

OK, să înțelegem că, în nouă din zece cazuri, acuzele pot derapa pe o pantă electorală, dar în cazul Moșoaia, ce să înțelegem? Ori că nenea Necula, primarul, alături de Adi, vicele, sunt puși pe fărașul PNL și nu mai pupă posturi la alegerile din vară, ori că scribul de serviciul din staff-ul (se citește stuful) Alinei Gorghiu a scăpat și o enclavă liberală. Apoi, să vorbești despre o administrație publică deficitară la Pitești, la Bradu, la Albota sau Topoloveni, e o glumă bună. Poate la Moșoaia!...

Fumigenele continuă: ”Proiectul Pitești Tech City va crește veniturile administrațiilor cu 300% și investițiile în zonă cu 700% față de nivelul actual.”

Ca și la poduri, sărim direct la rezultate, că restul dă cu virgulă. Ne mai trebuie patru poduri peste Argeș și se fluidizează circulația. Marca PNL. Nu știe nimeni de la partid că peste poduri trebuie să fie șosele, că acestea nu există, că trebuie să ai terenuri, infrastructură etc. așa și cu parcurile industriale: 10, nu 4, că acuma oferta vine de la Alina G. Să fie, că e doar din gură. Nu se știe cât costă, în cât timp pot fi făcute, unde pot fi amplasate. Se știe, însă, că veniturile cresc cu 300%... Ați calculat și rata la dobândă? Nu, nimic, pentru că petardele nu sunt purtătoare de dobândă, sunt făcute să scoată fum până trec alegerile.

Hai și cu o campanie mică, electorală, în școli și licee. Că cei din an terminal votează!...

În aceeași fumigenă se spune: ” Proiectul va fi prezent în școli în Săptămâna Altfel. Astfel, integrarea școlilor și liceelor cu mediul de afaceri va deveni realitate.”

Așadar, intrăm în școli, că și acolo e de câștigat un procent-două la vot. Șă știe elevii cum se face un plan de afaceri liberal: 10 parcuri, 300% creștere venituri, în rest… pauză!

 

Fără cuvinte, fără concluzii. Doar părerea, din ce în ce mai apăsătoare, că Alina Gorghiu va duce partidul pe noi culmi. Negative, desigur. Și Dinamo stă foarte bine în statistici și cifre. În clasament însă… Doamne ferește!

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea