A murit Petre Masală, cel mai vârstnic călușar din țară

 

# Șapte decenii de viață a fost jurat al căluşului hârseştean şi stolnicean

În dimineața zilei de 17 februarie, s-a stins din viață călușărul și vătaful Petre Măsală. În vârstă de 83 de ani, acesta era cel mai în vârstă călușar din țară și primul argeșean care a primit titlul de Tezaur Uman Viu. A lăsat moștenire călușul pe care l-a jucat cu atâta drag.

„Eu, la etatea mea, joc mai bine decât ăia tineri, uneori. Lumea mă întrebă mereu: Mă, mai poţi? Da' mie mi se pare uşor şi am să joc cât oi putea, cât m-or ţine picioarele nu mă las de căluş…", spunea, în urmă cu câțiva ani, Petre Măsală. Și chiar așa a făcut.

 

În vara anului 2023, legendarul vătaf de la Stolnici deschidea „Festivalul de căluș - Rusaliile la Pitești”, cu celebrul strigăt al călușarilor. A jucat cu pasiune și a impresionat pe toată lumea.

 

Petre Măsală, poreclit și „Sbinghili”, s-a născut pe 2 octombrie 1940 în comuna argeșeană Hârsești. Este luat de aceștia în ceata călușărească la vârsta de 15 ani (1955), pentru că până atunci nu îi era permis, chiar dacă știa jocul. Din 1962 a devenit vătaf al călușarilor din Stolnici. A învățat dansul călușăresc de la bătrânii satului. Îi plăcea foarte mult să îi însoțească de Rusalii prin bătăturile caselor și să îi vadă cum joacă.

În anul 2020 a fost declarat Tezaur Uman Viu de către Comisia Națională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii.

Iubirea vieții sale a fost Călușul

Profesorul Sorin Mazilescu i-a adus un ultim omagiu. „A fost unul dintre cei mai renumiți brutari (meseria a învățat-o în armată, între 1959-1961, la Bacău și Plenița, de unde a primit diplomă de brutar) din satul Pădureți, comuna Lunca Corbului (1965-1967) și brutar principal în satele Fâlfani și Stolnici, comuna Stolnici (1967-1995), la Cooperativa de Consum. Această meseria de brutar l-a purtat prin multe locuri, dar se oprește la Stolnici, unde se căsătorește și se stabilește în casa soției sale Rada, cu care a avut patru copii. Dar, iubirea vieții sale a fost Călușul. Este dansator-călușar din 1955, iar din 1962, până la trecerea sa în “Împărăția lui Dumnezeu”, vătaf al călușarilor din Stolnici.

Privindu-l acum, la acest moment trist, îmi dau seama că aproape şapte decenii de viață a fost jurat al Căluşului hârseştean şi stolnicean. Ai crede că Petre Măsală a fost statornicit în Vlăşcuţa Stolniciului de când e neamul românesc, pentru a veghea la păstrarea tainelor jocului care alungă ielele. S-a legat de mic să practice cu sfinţenie ritualul, „furând Căluşul”, așa cum spunea marele maestru coregraf Dorin Oancea, de la cetele care străbăteau uliţele satului natal, nemaiputându-se lăsa de el şi jurându-se să „curgă apele pe el ca apa gârlii Cotmenei”, de la primul legământ pe steag căluşăresc, acceptând să asculte vătaful, să se păstreze curat şi să joace dansul strămoşesc în credinţă.

La vremea când călușarii de la Pădureţi (Lunca Corbului) cucereau laurii tuturor concursurilor naţionale, în 1962, din Vlăşcuţa în care abia se căsătorise, tânărul şi entuziastul Petre Masală, se alătură cu cei opt juraţi ai săi, celorlaţi patru căluşari destoinici de la centru (Stolnici), pentru a pune bazele unei formaţi excepţionale care va deveni în timp, etalonul căluşului argeşan, fiind şi astăzi la fel de puternică şi autentică, precum în urmă cu atâtea decenii.Patima şi dragostea pentru jocul şi datina strămoşească, l-a ajutat în ani să regenereze ceata căluşărească, instruind generaţii de copii, familii întregi făcând parte peste ani din acest alai împărătesc al locului.Ca un adevărat „patriarh al jocului căluşăresc”, Petre Masală și-a cunoscut menirea, aceea de “trimis al strămoşilor”, şi a vegheat permanent ca nepoții localnicilor să descifreze corect misterele căluşului din Stolnici.

Au fost instruiți într-un interesant proiect iniţiat de Consiliul Județean Argeș şi coordonați de domnia sa, alături de doi violonişti jucători: Cosmin Creţu (plecat și el în “Lumea de Dor”, prea devreme) și Liviu Feraru. Interesul tuturor era acela, ca micuţii ucenici, să-şi însuşească mişcările călușărești caracteristice Văii Cotmenei, și de a rămâne la fel de consecventi în păstrarea autenticităţii unui căluş inimitabil. Această activitate de excepție m-a îndreptățit a-l recomanda și susţine, întocmindu-i dosarul, pentru a primi titlul de “Tezaur Uman Viu”, în 2020”, spune etnologul Sorin Mazilescu.

Prof. univ. dr. habil. Narcisa Știucă, om de o mare valoare culturală românească, specialist în dansul călușăresc, spunea în recomandarea către Ministerul Culturii, pe care i-a făcut-o lui Petre Măsală, pentru obținerea titlului “Tezaur Uman Viu”: „…personal, am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe vătaful căluşarilor din Stolnici în anul 2011, când am propus colegilor din Comisia Naţională a Patrimoniului Cultural Imaterial din Ungaria ca acest grup de la Stolnici să reprezinte România la întâlnirea internațională a purtătorilor de valori înscrise în patrimoniul UNESCO. Am apreciat atunci nu numai calităţile de dansator – comentate elogios de specialiştii şi publicul maghiar – ci şi pe cele morale – modestie, tenacitate, dăruire – care fac din dl. Petre Măsală un model pentru multe generaţii”.

„Petre Măsală va rămâne în conștiința noastră un reper al talentului şi consecvenţei cu care a dus mai departe această tradiţie emblematică pentru Valea Cotmeanei şi pentru întreaga cultură tradiţională românească”, mai spune Sorin Mazilescu.

Dumnezeu să-l ierte și să-i așeze sufletul între cei drepți!

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea