Profesoară de matematică centenară! Sărbătorită cu tort și șampanie la 100 de ani

 

Săptămâna trecută, doamna Larisa Drăgulescu a fost premiată de Primăria și Consiliul Local Pitești pentru împlinirea unui secol de viață.

Născută la 1 martie 1924, în Boghenii Vechi, în Basarabia. Larisa Dragulescu provine dintr-o familie de intelectuali, fiind unul dintre cei 6 copii ai familiei. Tatăl Doamnei Profesor era învățător în satul natal, fiind atât de dedicat profesiei sale încât a construit în curtea casei sale școala în care i-a educat pe toți copiii din împrejurimi.

 

Prigoniți de vremurile tulburi în care intelectualii erau considerați ca fiind pericole, Larisa Dragulescu alături de familia sa, ajung în Ardeal, iar ulterior, în Câmpulung Muscel.

 

Larisa urmează cursurile Facultății de matematica din București, fiind repartizata ca profesor de matematica la Lunca Corbului, loc în care își întâlnește viitorul soț cu care are doi copii: un băiat și o fată.

La cei 100 de ani, Larisa Dragulescu a avut alături familia, prietenii, cât și autoritățile locale din Pitești. Domnul viceprimar al municipiului Pitești, Domnul Gelu Tofan, i-a înmânat doamnei profesor o diploma de „cetățean centenar“, flori și un tort aniversar!

Felicitări și recunoștință doamnei Drăgulescu Larisa, simbol al longevității și excelenței în carieră și viață!

P.S. Prin intermediul ziarului nostru, familia Doamnei Larisa Drăgulescu mulțumește atât Primăriei municipiului Pitești, cât și angajaților din Centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice unde se află acum, pentru implicarea și grija oferită!

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea