Muzeul Golești. Concurs internațional de pictură, ediția a XIV-a

 

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti lansează ediţia a XIV-a a concursului internaţional de desen şi pictură cu tema: Costumul tradițional din regiunea mea, (specificați regiunea etnografică) care se adresează tinerilor artişti având vârsta maximă de 19 ani.

Condiţii obligatorii:

1).Vârsta maximă: 19 ani, până la finele anului 2024;

2).Tema: Costumul tradițional din regiunea mea, (specificați regiunea etnografică)

3). Texte de identificare. Fiecare lucrare trebuie să aibă scris, pe spate, cu litere majuscule în una din limbile: română, engleză sau franceză, următoarele informaţii:

 

- Nume de familie

 

- Prenume

- Dată de naştere, vârstă în ani împliniţi.

- Adresa poştală completă şi adresa de e-mail

- Titlul lucrării cu text de explicare a subiectului ilustrat în pictură (minimum două fraze).

- Numele profesorului coordonator.

4). Lucrările trebuie să aibă 30/42 cm. Nu se admit lucrări de alte dimensiuni. Fiecare copil trebuie să trimită o singură lucrare respectând tema menționată.

5). Numărul admis de picturi care pot participa în această competiţie este de 20 picturi/școală/organizație. Acestea nu trebuie să fie înrămate.

6). Coletul trebuie să fie preplătit, timbrat adecvat şi trimis la următoarea destinaţie:

(Vă rugăm, lipiţi cu atenţie formularul de înscriere pe spatele desenului.)

MUZEUL GOLEŞTI, STR. RADU GOLESCU NR. 34, ORAŞ ŞTEFANEŞTI, JUD. ARGEŞ, COD: 117717, ROMÂNIA.

CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE PICTURĂ PENTRU COPII – GOLEŞTI

7) Lucrările nu se vor returna. Drepturile de autor asupra picturilor/desenelor vor aparţine Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Goleşti. Titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera pe termen nelimitat şi pentru teritoriul României, clauză convenită cu cesionarul şi nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane.

Titularul dreptului de autor autorizează, cu titlu gratuit, Muzeul Golești să utilizeze lucrările prin: reproducerea operei, distribuirea operei, închirierea operei, împrumutul operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public, radiodifuzarea operei, retransmiterea prin cablu a operei,realizarea de opere derivate.

8). Ultima zi de primire: 31 august 2024 (data poştei).

9). Rezultatele vor fi anunţate în luna noiembrie 2024, câştigătorii fiind informaţi personal, prin poştă sau e-mail. Picturile vor fi jurizate de o comisie de specialişti (pictori, critici de artă, muzeografi, etc.)

10). Categorii de premii:

- Marele Premiu, categoria români;

- Marele Premiu, categoria străini;

- Premiile I, II, III, câte unul pentru fiecare categorie de vârstă: până la 7 ani, de la 8-11 ani, de la 12-15 ani, de la 16-19 ani, precum şi menţiuni de onoare.

- Premiul special Medalia Muzeului Goleşti se acordă pentru fiecare categorie de vârstă.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea